Cultul divin – omul mai aproape de Dumnezeu (II)

Alte caracteristici specifice cultului public sunt săvârșirea acestuia la timpuri bine determinate, – în zilele de duminică și în sărbători, în special, la ore fixate dinainte și cunoscute de întreaga comunitate astfel încât să fie posibilă în realitate participarea la slujbele divine a membrilor comunității – în locașul sfintei biserici și după o rânduială precisă - tipicul bisericesc (Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală., p. 47). Bineînțeles că sunt și câteva slujbe cu rânduială specială care se pot săvârși în afara locașului sfânt ca Slujba sfințirii celei mari a apei, la Bobotează, sau ierurgii de binecuvântare a holdelor, Taina Sfântului Maslu. Chiar dacă acestea se pot săvârși în afara locașului sfânt al bisericii ele fac parte din cultul public.
Participarea credincioșilor la cultul public al Bisericii înseamnă urmarea drumului firesc către împlinirea comuniunii cu Hristos-Capul Bisericii, dar și realizarea unității mistice și depline cu Biserica triumfătoare a sfinților. „În dumnezeieștile slujbe ale Bisericii noastre ortodoxe fiecare credincios atent observă numaidecât și simte viu gândul că toți credincioșii de pe pământ – păstori și păstoriți – iar în cer sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu / începând cu Sfânta Maică a lui Dumnezeu – alcătuiesc o singură Biserică, o singură casă a lui Dumnezeu, un singur trup, al cărui cap este Domnul nostru Iisus Hristos și al cărui suflet este Însuși Duhul Sfânt, care însuflețește, luminează curăță și întărește toate mădularele ce se luptă pe pământ ale acestui mare Trup. Cel ce vine să re roage în biserică nu trebuie să piardă niciodată din vedere acest gând, profund și cu adevărat mângâietor” (Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia: cerul pe pământ, Sibiu, 1996, p. 41).

De ce nu mai merg credincioșii la
Biserică?
Comuniunea cu Hristos, cu Maica Domnului și cu sfinții se poate realiza deplin doar în trăirea sfintelor slujbe ale Bisericii. Acestea îl întăresc pe credincios în credință, nădejde și în dragoste ajutându-l pe credincios să conștientizeze deplinătatea iubirii lui Hristos față de Biserica Sa, față de neamul omenesc. Deși participarea la sfintele slujbe este de un real folos pentru orice credincios, totuși, în zilele noastre numărul celor care aleg să îi dăruiască lui Dumnezeu o parte mică din timpul lor săptămânal este tot mai mic. Convinși de tentațiile iluzorii ale lumii, aceștia aleg să își petreacă timpul liber în duminici și sărbători în diferite moduri, numai în rugăciune nu. Se pare că această problemă nu este specifică doar veacului în care trăim întrucât era semnalată de către Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântările sale: „Puțini sunt aceia care vin la Biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinților și aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanța îi duce pe creștini la nesârguință; sau poate că nu distanța, ci doar nesârguința îi împiedică. Fiindcă, așa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoință și râvnă de a face ceva, la fel și nesârguința, trândăvia și amânarea, pe toate le pot împiedica” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, p. 165). Iată așadar că patimile, dar și evlavia prost înțeleasă și direcționată greșit sub impulsul mândriei și al egoismului sunt câteva din cauzele care îl pot îndepărta de credincios de la participarea la slujbele Bisericii. Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt profetice pentru o lume, cea de azi, în care desacralizarea, secularizarea, materialismul și ateismul se reîntorc cu repeziciune cuprinzând mințile și sufletele oamenilor. Izolarea creștinismului doar în sfera privată a vieții pare a fi un deziderat în societatea contemporană ceea ce face ca războiul împotriva Bisericii lui Hristos și a slujitorilor ei să fie unul tot mai crâncen, provocând multă sminteală celor slabi la suflet și neîntăriți în credință.