Cu pace să ieşim

În biserici şi mânăstiri simţi că trăieşti o pace sufletească pe care nu ai vrea să o părăseşti. Sunt convins că tot cel care a intrat cu dragoste în astfel de spaţii a simţit la fel. Poate că această trăire este un pic din ceea ce au simţit apostolii pe muntele Tabor, când Mântuitorul s-a schimbat la faţă. Sfântul Apostol Petru a căutat să statornicească trăirea, crezând că, de va construi colibe pentru Iisus, Moise şi Ilie, această stare nu va mai dispărea. Sunt oameni care lărgesc acest areal pentru toate locurile prin care trec. Impresionant este faptul că în afara spaţiilor sfinţite, mai înainte menţionate, putem întâlni oameni cu pace dar şi oameni cu tulburare. Cei dintâi sunt convinşi că nu merită o existenţă atât de frumoasă. Privind cu atenţie la cei ce au armonie sufletească constatăm că ei pot fi liniştiţi pentru că sunt cu Hristos şi în afara lăcaşului de cult. Reuşesc aceasta rugându-se şi împărtăşindu-se des. Unii dintre creştini, plini de pace, se tem ca nu cumva să piardă tihna ştiindu-se nevrednici de ea. Simt că este un dar mult prea mare pentru eforturile mărunte, şi până la urmă fireşti, făcute pentru împărtăşirea cu Hristos. Uneori parcă sunt cuprinşi de teama ca nu cumva să fie liniştea dinaintea unei furtuni.

Trecând … dincolo
Când ieşim din biserică, cu toţii ne întâlnim, mai des sau mai rar, cu oameni  „foarte cumpliţi”, care au impresia că Hristos şi oamenii ce vor să fie cu El îi chinuiesc. Unii dintre noi ne facem că nu observăm, alţii se revoltă şi ar fi dispuşi să îi pedepsească. Oare câţi ne gândim că ei suferă şi că, de fapt, revolta lor este un strigăt după ajutor, că în preajma lui Hristos îşi văd şi îşi simt mizeria sufletului ca o profundă suferinţă şi, neavând resursele să se vindece, preferă să alunge Lumina Lumii. Interesant mod de a privi un denigrator al Bisericii. Numai în lumina lui Hristos au putut să îl descopere sfinţii şi să ni-l lase şi nouă ca moştenire.
Dacă aşa stau lucrurile, atunci ce putem face în faţa unor persoane înspăimântătoare ca acestea? Hristos ne arată să trecem dincolo de confortul nostru şi să ne rugăm pentru ei. Această lucrare va aduce mult mai multă lumină, să poată observa şi ei, şi noi, unde este rădăcina suferinţei. Vom descoperi demonul care îi stăpâneşte. La această întâlnire cea mai bună acţiune este rugăciunea pentru cel posedat. O rugăciune tainică se cere înălţată către Dumnezeu pentru cel suferind şi care răcneşte înfiorător la adresa Bisericii. Aceasta cred că este lecţia pe care doreşte să ne-o ofere Iisus în această săptămână prin textul evangheliei de duminică. Hristos se apropie de el, nimic rostind, aşa după cum s-a apropiat de demonizaţii din Gadara şi, la momentul potrivit, demonii se aruncă singuri, ca porcii, din sufletul Luminat.
Dacă trecem dincolo de confortul şi egoismul nostru cu dragoste spre cei suferinzi sunt convins că armonia interioară nu ne va părăsi niciodată. Greutăţile celor neputincioşi asumate de cei tari îi feresc de greutăţile personale. Ce reţetă minunată ne dăruieşte Evanghelia zilei pentru o viaţă veşnic fericită!