Cu mulţumire despre mulţumire

Lecţia despre mulţumire
Doamne, dacă am putea fi mulţumiţi! Dacă am fi conştienţi că o mulţumire naşte o altă mulţumire. Ce bine ar fi ca fiecare mulţumire să o primim ca pe cel mai bun fruct pe care l-am mâncat vreodată şi de care să fim cât se poate de conştienţi cât de greu a crescut şi s-a luptat să ne facă nouă o plăcere.
De multe ori mă întreb cum aş putea preda o lecţie despre mulţumire? Ce aş putea eu să le spun copiilor că este mulţumirea? Cum i-aş putea eu face să înţeleagă ce este mulţumirea? Aş începe, probabil prin a le povesti întâmplări, le-aş derula filme, le-aş relata poveşti citite despre antonimul mulţumirii. Le-aş povesti, aşadar, despre nemulţumire. Exemplele cred că ar fi destul de multe şi, cu siguranţă, chiar şi ei ar veni cu şi mai multe exemple: suntem nemulţumiţi că e frig, că e prea frig, suntem nemulţumiţi că e cald, suntem nemulţumiţi că trebuie să mergem la şcoală, suntem nemulţumiţi că trebuie să dăm extemporal, suntem nemulţumiţi că …
Am înţeles, deci, că sunt mii de nemulţumiri zilnice.
Cum reuşesc eu să-i fac a înţelege că reversul fiecărei nemulţumiri este câte o mulţumire.  Sunt nemulţumiţi că e frig… Dar când e cald? Suntem foarte mulţumiţi! Înseamnă că trăim cu speranţa că se face cald şi atunci suntem mulţumiţi că avem speranţă şi că există şi căldură nu numai frig. Suntem nemulţumiţi că trebuie să mergem la şcoală. Dar cum aţi fi dacă nu aţi putea merge la şcoală? Dacă v-ar împiedica vreo boală? Cum ar fi să nu puteţi da extemporal ca toţi ceilalţi? Ar însemna că o infirmitate vă stă în cale. Sunt astea exemple de mulţumire?

Trăirile mulţumirii
Pe lângă acestea trebuie să discutăm şi felul în care acestea trebuie trăite. Este destul de greu să explici cum se poate trăi o mulţumire. Capacitatea sufletului nostru trebuie educat astfel încât fiecare fapt din viaţa noastră să fie un prilej de mulţumire. Fiecare dintre noi trebuie să ştie că exprimându-ne nemulţumirea este mult mai dificil decât a-ţi exprima opusul ei.
Aşa cum suntem obişnuiţi să ne ascundem durerile şi rănile, tot aşa trebuie să învăţăm că nu există nemulţumire. Trebuie să fim conştienţi că dacă ne-am exprima mereu mulţumirea am fi mult mai comunicativi şi mai fericiţi. Am fi extrem de frumoşi prin naivitatea pe care ne-o dă mulţumirea.
Trebuie să-i învăţăm că nu ne naştem nemulţumiţi şi asemenea nou-născutului care te răsplăteşte cu dulci priviri de mulţumire, tot aşa şi noi trebuie să ne răsplătim, în primul rând pe noi înşine cu mulţumire. În inima fiecăruia dintre noi, dacă există sentimentul de mulţumire, vom avea în schimb preamulţumirea.
Sigur că discursul meu despre mulţumire are un aer copilăresc. Sigur că se poate spune că are şi un aer naiv.
Să considerăm însă, că ne aflăm cu toţii într-un car ce alunecă dinspre viaţă în moarte. Să nu ne temem de rapiditatea cu care mergem şi să fim capabili a trăi frumos fiecare clipă aplecându-ne privirea la globul de cristal în care găsim mulţumire, dragoste, fericire, bucurie.
Şi, să nu încerce nimeni să ne complice frumosul drum, şi nimeni să nu încerce a ne demonstra că nu există mulţumire.
Totul este foarte simplu, copiii mei, iar odată ajunşi aici, pe pământ avem un singur rost: de a fi mulţumiţi şi de a-i mulţumi Domnului.