Cu migală se clădeşte frumosul

„Cel ce ai înfipt pământul pe nimic cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, Cel singur bun şi iubitor de oameni.”   (Canonul Învierii, Cântarea 3, Utrenia de Duminică a Glasului al cincilea)
„Cel ce ai întărit din început cerurile cu priceperea şi ai întemeiat pământul peste ape, întăreşte-mă pe piatra poruncilor Tale, Hristoase; că nu este Sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.”  (Canonul Învierii, Cântarea 3, Utrenia de Duminică a Glasului al optulea)

Pe măsură ce trece vremea constaţi că detaliile definesc frumosul. Până să putem înţelege acest aspect constatăm frumosul fără să putem spune de ce credem că este astfel perceput.
Fiecare om se simte bine într-un mediu armonios şi ajungem la vârsta când vrem să creem noi un astfel de ambient.
Când ne aplecăm spre cele care vrem să le facem noi, începem să constatăm că este necesar să privim cu atenţie în jur şi să descoperim ceea ce defineşte o lucrare ca fiind frumoasă.
Pentru aceasta, cu siguranţă, trebuie să dorim să realizăm ceva plăcut nouă şi celor dragi nouă. Pas cu pas, apoi decoperim, iniţial poate chiar greşind, cum putem realiza o lucrare frumoasă. Experienţa este importantă, dar ea se însoţeşte bine cu atenţia, dragostea şi perseverenţa.

Dascălul atenţiei
Toate aceste gânduri s-au învălmăşit când am comparat cele două cântări ale utreniei, ce sunt mai sus prezentate. Cea a glasului cinci am propus-o spre meditaţie la începutul lunii, iar cea a glasului opt ne-o propune biserica în această duminică spre luare aminte.
Gândind la cea de această săptămână am avut impresia că este la fel cu cea descrisă deja. Scriind aceste rânduri am pătruns în adâncul celei de atunci în lumina celei de acum. Atunci eram îndemnaţi să ne rugăm pentru întreaga biserică, ca ea să fie întemeiată pe poruncile lui Dumnezeu, acum ne rugăm pentru întărirea noastră.
Atunci eram invitaţi să ne gândim la „cel îngreuiat” (de păcate) ridicat de Hristos, acum la faptul că sfinţenia numai în El se dobândeşte.
Dacă, păstrând poruncile, rămânem în Biserică ajungem deci, să scăpăm de greutatea păcatelor. Mai mult decât atât, aflăm acum că păstrând poruncile, în lumina desăvârşită dăruită de Iisus Hristos, dobândim sfinţenie.
Aşadar, sfinţenia este un dar cumulat al învăţăturilor din Vechiul şi Noul Testament. Spre această minunată învăţătură suntem conduşi de sfintele slujbe ale bisericii noastre cu tact şi răbdare. Pe măsură ce ne maturizăm sufleteşte constatăm detaliile textelor din cadrul slujbelor şi ne apropiem, din ce în ce mai mult, de fumuseţea cea adevărată, de Dumnezeu.
Cât tact, câtă răbdare are Biserica cu noi. Pentru a ne bucura cu adevărat de acest dascăl minunat şi a dobândi învăţăturile, ce ne aduc a fi din ce în ce mai buni şi capabili să realizăm lucrări armonioase, suntem datori să fim şi noi perseverenţi.