Cu ce guri? Cu ce mâini? Cu ce suflet?

Am citit zilele acestea un cuvânt cutremurător: „Cum să vă audă Dumnezeu rugăciunile, dacă nici măcar voi înşivă nu vi le auziţi?”. Aş pune în paralel cu aceste cuvinte „reţetele” pe care le poţi primi pe la hramuri de mănăstiri, pe la sfinţiri, în fine, pe peste tot pe unde se organizează târguri cu obiecte religioase sau aşa zis religioase. Aţi primit vreodată astfel de „reţete”? „Tămâia asta vă scapă de cununii legate! Luaţi trei pliculeţe şi aprindeţi de 17 ori pe zi! Mai adăugaţi şi 3 acatiste ale sfântului … . Citiţi şi Epistolia Domnului Hristos şi purtaţi-o în portofel că vă scapă şi de sărăcie!” Bineînţeles că detaliile nu sunt întocmai, dar stilul este acelaşi! Câte „epistolii” (care de fapt sunt nişte făcături rupte total de rânduiala Bisericii, născocite de oportunişti cândva, undeva, nici nu se ştie când şi cum) ar trebui să purtăm în geantă pentru noroc? Dar pentru a se vindeca soţul de „darul” beţiei? Câte închinăciuni şi câte baticuri ar trebui pentru a îndepărta de la noi duhul bârfei, al desfrânării, al „măritei înţelepciuni” care ne determină să dirijăm circulaţia prin biserici şi să credem că suntem singurii deţinători ai regulamentelor care arată: unde trebuie să stea cineva (oricine) la slujbă, ce culoare trebuie să aibă baticul? Câte „Nţţ!” se scrâşnesc printre dinţi fiindcă cineva vine şi ne ia vederea fiindcă se aşează în faţa noastră la slujbele Bisericii? Suntem aşa de plini de deşertăciune! Suntem aşa de goi de autentic!