Crucea sfinţeniei

Ca să putem vieţui în Hristos, trebuie întâi să ne întâlnim cu noi înşine. Trebuie să avem voinţa de a coborî în noi. Fiind oameni, deci păcătoşi, ceea ce găsim în interiorul fiinţei noastre nu este prea frumos: prin rugăciune, post şi spovedanie găsim acolo, în străfundurile noastre uitate de cele mai multe ori, mizeria. Tot ceea ce am săvârşit împotriva lui Dumnezeu şi a firii noastre se află acolo. Şi atunci de ce să vrei să faci acest pas? De ce să vrei să găseşti propriile necurăţii? Ştim bine că mustrările de conştiinţă nu sunt nişte distracţii, ci nişte sfâşieri lăuntrice chinuitoare. Cine ar vrea să se chinuie? Dar dacă nu vezi mizeria nu o mături, nu faci curăţenie. De multe ori mizeria este şi urât mirositoare. Trebuie mult timp spălat locul unde a fost ca să treacă mirosul ei greu. A lua Crucea şi a urma lui Hristos înseamnă şi a-ţi înfrunta fărădelegile şi a avea voinţa de a curăţi bine locul lor. Abia apoi crucea devine uşoară, când ai gătit loc curat Mielului. Dar toate acestea nu stau în putinţa noastră, noi putem pune voinţa, credinţa, nădejdea şi dragostea. Curăţenia o face Tatăl, reclădind fiinţa noastră dărâmată de păcat, împrospătarea o face Duhul Sfânt prin darurile cu care putem evita cât mai mult păcatul şi putem face voia lui Dumnezeu. Iar Crucea sfinţeniei o înalţă în noi Hristos, prin propria Sa Jertfă.