Credinţă şi mărturisire

„Pom al vieţii în mijlocul sufletului său, credinţa Ta Hristoase agonisind-o mucenicul Tău, mai cinstit decât Raiul Edenului s-a făcut; că, lemnul înşelăciunii şarpelui pierzându-l, cu îndrăzneala Duhului s-a încununat, cu slava Ta, Mult-Milostive.”
(Condacul Sfântului Mucenic Iachint)

Condacul pe care îl vom putea asculta la slujba de duminică din această săptămână evidenţiază răsplata Sfântului Mucenic Iachint pentru nevoinţele sale din timpul vieţii. Sfântul slujea la curtea împăratului Traian, păzind camerele împărăteşti şi, de aceea, este numit şi „cubiculariul”. Pârât că este creştin, tânărul Iachint a fost silit de împărat să guste din cărnurile jertfite idolilor. Porunca împăratului este amintită, de altfel, în condac, ca fiind „lemnul înşelăciunii şarpelui”. Fiindcă nu s-a supus, ci a mărturisit pe faţă credinţa lui în Hristos, a fost bătut peste tot trupul şi închis în temniţă. Acolo au fost puse înaintea lui numai bucate din jertfele idolilor. „Viteazul nevoitor al lui Hristos” nu a vrut să guste, însă din ele, ci a rămas postind patruzeci de zile. Din această pricină a slăbit de foame şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Condacul reprezintă, aşadar, o sinteză a faptelor Sfântului, prilej de a-l cinsti, dar şi prilej de a ni-l propune drept model de credinţă, de vieţuire creştină. Metafora asociată credinţei – „pom al vieţii în mijlocul sufletului” accentuează importanţa dobândirii darului mântuirii: sfântul a devenit „mai cinstit decât Raiul Edenului” şi s-a încununat cu  „îndrăzneala Duhului” şi cu slava lui Dumnezeu.