Cosiţa de aur (poveste populară)

 Fiica unui curtean umil fusese răpită de o vrăjitoare rea, care o închisese într-un turn foarte înalt, fără poartă.
Fetiţa crescuse şi, odată cu ea, crescu şi cosiţa sa bălaie, atât de bălaie, încât părea de aur.
Trecură anii, până când, într-o seară, principele acelui ţinut, care tocmai traversa pădurea, auzi în depărtare un cântec frumos şi trist. Găsi turnul şi, curios, încercă să intre, însă acesta era inaccesibil. Într-o altă seară văzu cum pe fereastră atârna o cosiţă lungă şi cum pe ea coboară o vrăjitoare. Aşteptă să plece bătrâna vrăjitoare şi se căţără pe cosiţa de păr. Ajuns sus, dădu peste o tânără frumoasă care plângea amarnic.
Nu mai plânge. Acum că deja cunosc drumul, voi veni la tine să mai vorbim şi să te ascult cum cânţi.
Vrăjitoarea bănui că ceva s-a schimbat, pentru că acum, cântecele fetei nu mai erau aşa de triste.
Într-o zi, hârca cea rea veni pe neaşteptate în turnul cel înalt, iar când urcă principele, îl împinse în gol. Din cauza căzăturii puternice, principele orbi şi, supărat, hotarî să plece. În acest timp, Cosiţa de Aur reuşi să scape din turnul cel înalt.
Merse ce merse, iar într-o seară, istovită de atâta drum, cânta unul din cântecele ei triste. Principele, care tocmai trecea pe acolo, recunoscu vocea iubitei sale… De atunci cei doi nu se mai despărţiră.