Conştiinţa luminată prin trezie

Trezia curăţă luminos conştiinţa care, atunci când este curăţită străluceşte îndată ca o lumină acoperită adăugând un mare întuneric; iar când acesta e alungat printr-o trezie autentică şi continuă, conştiinţa arată iarăşi cele ascunse. Şi prin minte învaţă cu trezie lupta nevăzută şi bătălia raţională, şi cum anume trebuie să arunce lăncile în lupta cu câte un singur adversar şi să lovească gândurile cu suliţe bine ţintite, fără să fie lovită mintea ascunsă în Hristos, şi în locul întunericului vătămător să apară lumina dorită. Cine a gustat din ea înţelege ce spun. Gustarea luminii face şi mai flămând sufletul hrănit cu ea, care nu se satură niciodată, ci pe cât mănâncă, pe atât flămânzeşte. O lumină atrage mintea ca soarele ochii, şi întrucât e de netâlcuit sau, mai adevărat spus, putând fi tâlcuită nu prin cuvânt, ci prin experienţă de cel ce o pătimeşte sau e rănit de ea, îi ransmite să tacă deşi mintea vrea să se desfăteze vorbind despre cele ce spune (Scriptura) când zice: „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr 12, 14); „căci aceasta are loc din pricina agonisirii iubirii şi neprihănirii, pentru că acestea sunt pacea şi sfinţirea”. Irascibilitatea însă trebuie să o înarmăm doar împotriva celor ce ne vrăjmăşesc în partea raţională, mâniindu-ne împotriva lor.