Comunitatea din Taizé la 75 de ani

Comunitatea din Taizé are o istorie lungă de 75 de ani. La început a fost o noutate atât pentru Europa cât şi pentru Biserică. Un vis de reconciliere posibilă într-un continent sfâşiat de al doilea război mondial şi într-o Biserică aflată în căutarea unităţii. Astăzi Comunitatea din Taizé este o realitate stimată de liderii Bisericilor creştine şi de responsabilii Uniunii Europene, apreciată mai ales de tineri, care fac din ea una dintre ţintele lor preferate de călătorii şi pelerinaje.
Anul 2015 este pentru Comunitatea din Taizé un an de celebrări cu trei aniversare importante: la 12 mai, fratele Roger, fondatorul, ar fi împlinit 100 de ani, şi la 16 august va fi a 10-a comemorare a morţii sale. În afară de aceasta, anul acesta se celebrează şi a 75-a aniversare a întemeierii comunităţii, şi pentru această ocazie, între 9 şi 16 august, mii de tineri din lumea întreagă vor participa la o „Adunare pentru o nouă solidaritate”. De la moartea fratelui Roger, comunitatea este condusă de fratele Alois.
Redăm, în continuare, un interviu al fratelui Alois dat Agenţiei SIR:
– Care este contribuţia cea mai preţioasă pe care carisma fratelui Roger a dat-o Europei, tinerilor şi Bisericii?
– În acest an aniversar pentru comunitatea noastră, aducem mulţumire pentru viaţa fratelui Roger, fondatorul nostru. Nu e vorba de a îndrepta privirea spre trecut, ci mai degrabă de a ne bucura împreună de roadele pe care viaţa sa continuă să le aducă. Imediat după al doilea război mondial, urgenţa era de a trăi reconcilierea între popoare dezbinate. Unitatea familiei umane a fost ideea-forţă a vieţii fratelui Roger, care a contribuit la procesul construcţiei europene tocmai prin accentul pe care l-a dat mereu necesităţii reconcilierii. În schimb, cu privire la tineri, contribuţia fratelui Roger se întemeiază pe o intuiţie fundamentală: nu există contradicţie între viaţa interioară şi solidaritatea umană, dimpotrivă, există o legătură profundă între cele două dimensiuni.
Aşa cum afirma teologul ortodox Olivier Clément, tinerii pot face la Taizé o descoperire surprinzătoare: nimic nu este mai responsabil decât rugăciunea. Rugăciunea şi angajarea au fost pentru fratele Roger feţele uneia şi aceleiaşi credinţe. Şi în sfârşit, în ceea ce priveşte Biserica, contribuţia sa cea mai importantă rămâne căutarea neobosită a unităţii. Încă de la început, fratele Roger a pus căutarea unităţii în inima vieţii comunităţii. Şi astăzi fraţii, crescuţi în diferite Biserici, trăiesc „sub acelaşi acoperiş”, anticipând unitatea care va veni.
– Care este astăzi „secretul” succesului Comunităţii din Taizé mai ales printre tineri?
– Nu aş vorbi despre succes, ci despre misterul unei întâlniri care încă surprinde. Ceea ce trăiesc tinerii la noi este exigent, cu rugăciunile comune de trei ori pe zi, lecturile biblice zilnice, discuţiile în grupuri mici. Cu toate acestea, tinerii par fericiţi să vină. Mi se pare că pot spune că mulţi ne vizitează pentru că sunt cuprinşi de o sete spirituală reală. Pun întrebări esenţiale. ?i în spatele caracterului vesel al întâlnirilor, noi adunăm adesea suferinţa lor, lipsa unei orientări. Tinerii au nevoie de persoane care îi ascultă. Dacă se simt primiţi, atunci urechile şi inimile lor pot să se deschidă Evangheliei.
– Cum răspunde Comunitatea din Taizé la invitaţia Papei de a fi „Biserică în ieşire”?
– Acest apel constant al Papei Francisc de a depăşi limitele vizibile ale Bisericii pentru a porni la drum spre toţi cei care fac parte din ea ne dă bucurie. Ne cere să ne reînnoim constant într-un soi de descentralizare. Când îi ascult pe tineri, îmi dau seama tot mai mult că trebuie puse în mişcare noi solidarităţi, pentru a înfrunta noi forme de sărăcie care sunt legate astăzi de mutarea forţată a populaţiilor, de catastrofele ecologice, de inegalităţi, de şomajul în masă, de violenţele de tot soiul.
O altă periferie invizibilă prezentă în societăţile noastre este singurătatea. Vom evoca toate aceste provocări în adunarea noastră de la jumătatea lunii august, cu mii de tineri din lumea întreagă. În cursul acestei săptămâni speciale, fraţii care trăiesc în Africa, Asia şi America Latină se vor întoarce toţi la Taizé. Fratele Roger i-a îndemnat pe fraţi să plece în toate continentele şi să trăiască printre săraci, la „periferii”.
– Ce urare şi speranţă are fratele Alois astăzi pentru Taizé?
– Să rămânem fideli. Mărturia noastră la Taizé nu stă într-o adunare de carisme personale, ci în bucuria vocaţiei comune. Să încercăm să fim un semn de reconciliere prin faptul că fraţii trăiesc sub acelaşi acoperiş, deşi sunt de confesiuni diferite, din circa treizeci de ţări şi de origini culturale diferite, aşa cum sunt diferite feţele umanităţii. Ceea ce este frumos este a fi fraţi unii pentru alţii, acceptând alteritatea şi bucurându-ne de diversitate.