Ciulinii care l-au apărat pe Pruncul Sfânt

Iosif se îndrepta cu Fecioara Maria şi cu Pruncul spre Egipt. Dumnezeu îi scăpase până aici de multe primejdii. Mergeau pe câmpii întinse pe care nu se vedea nici un pâlc de copaci care să-i fi adăpostit la nevoie. Iosif era foarte îngrijorat din această pricină. Deodată văzu un nor de praf care se apropia cu o repeziciune ameninţătoare.
Iată nişte case. „În case vor căuta soldaţii mai întâi”, gândi Iosif. Pe marginea drumului creşteau nişte flori galbene cu tulpina înaltă. Iosif îi ajută Mariei să coboare de pe măgar, iar ea ascunse Copilul. Îndreptându-se  spre casele văzute mai devreme, Maria înălţă Domnului o rugăciune.
În faţa unei case lăsară măgarul să pască. Bătură în uşă dar nu răspunse nimeni şi uşa se deschise singură… Pe vatră, la focul molcom, fiebeau oale cu mâncare. Pe masa joasă erau blide şi linguri… Nu era nimeni, dar stăpânii nu puteau fi departe. Trebuia să se întoarcă din clipă în clipă. Tropotul de cai se auzea tot mai aproape… Maria se apropie de vatră, iar Iosif, neştiind ce să facă cu mâinile, se apucă să cioplească o bucată de lemn pe care o descoperise pe jumătate lucrată, pe podea. Călăreţii se opriră în faţa casei…
- Iată măgarul!, spuse o voce. De data asta nu ne vor mai scăpa! Apoi, tropăind, soldaţii intrară în casă.
- Unde I-aţi ascuns?, întrebă cu un glas ameninţător unul din soldaţi, scuturând-o de umăr pe Maria, care îl privea liniştită.
- În afară de noi nu mai este nimeni în casă, răspunse ea blând.
- Minţi, se răsti centurionul, al cui e măgarul de afară?
- Este măgarul nostru, spuse adevărul Maria.
Blestemând şi trântind, soldaţii scotociră casa din pod până în beci, dar nu găsiră pe nimeni…
- Poate că au lăsat măgarul afară aici, au ascuns copilul pe câmp şi au fugit, îşi dădu cu părerea un soldat.
- Datoria noastră e să căutăm, spuse altul.
Şi se îndreptară spre florile cele înalte. Unul întinse mâna să aplece florile, dar cu un ţipăt o trase înapoi.
- Ce ghimpi ascuţiţi are! Spuse supărat frecându-şi mâinile.
- Ne pierdem vremea în zadar… Sub tufa asta plină de ghimpi nu poate fi ascuns un copil… S-ar înţepa de bună seamă…
- Să mergem. Dacă întârziem mult nu-I mai ajungem…
Plecară soldaţii. Maria şi Iosif, cu ochii mari, ascultau cu bucurie tropăitul cailor care se îndepărtau în galop… Scăpaseră prin mila Celui de Sus. Alergară într-un suflet la tufele de flori… Dumnezeu ascultase ruga Maicii Domnului. El a preschimbat florile în spini ascuţiţi care au salvat viaţa Copilului. Când Maria s-a aplecat să-şi ia copilul, florile s-au tras îndărăt pline de grijă. De atunci există ciulinii.