Cine piere?

Ce motive ar avea oamenii să se teamă, dacă nu se tem de nimic? Ori, de ce se tem cei ce se tem? Cei ce sunt cu Hristos nu au motive să le fie frică: „Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării” (Ioan 17, 12). Cei care sunt împotriva lui Hristos să se teamă în fiece clipă, căci Scripturile se vor împlini. Cei ce trăiesc ascultând de Dumnezeu nu vor pieri. Avem nenumărate mărturii despre aceasta în istoria creștinismului. A pieri din lumea aceasta nu este sfârșitul. Există chinul sau bucuria mai mare de a trăi dincolo de această CLIPÃ trecătoare. Cei ce se îndârjesc să fie neascultători de Dumnezeu, căci li se pare că este sub demnitatea lor de oameni cu conștiințe libere să fie ascultători față de cineva, nu conștientizează că își asumă o veșnicie întreagă – dacă putem spune așa, de pustietate. Propriile lor concepții le vor fi chinul veșnicelor zvârcoliri ale conștiinței. Până la urmă, ura față de Dumnezeu și de oameni nu aduce decât îndârjită suferință – sufletească și chiar și trupească. Indiferența față de Dumnezeu nu aduce decât slăbiciune și singurătate.
Au înțeles asta oameni mai mari decât cei care încearcă acum să impună ca normalitate homosexualitatea. Să te încrezi în Dumnezeu, să-ți fie El Prieten, să mergi cu El în orice împrejurare este BUCURIE! De ce ar refuza oamenii bucuria? Așa ceva este împotriva naturii noastre. Refuză bucuria doar cei care au suferințe și răni adânci. Astfel de oameni pot fi vindecați numai cu multă, foarte multă dragoste. BUCURAÞI-VÃ!