Chemarea

În Evanghelie ni se spune duminica acesta despre chemarea primilor Apostoli. Dacă cercetăm, vedem că cei chemaţi au fost şi din rândul celor săraci şi din al celor bogaţi, şi dintre cei cu carte, şi dintre cei fără carte. De unde a se vedea că înţelepciunea de a propovădui Veşnicia fericită nu este o exclusivitate acordată unei anumite categorii sociale. Înţelepciunea raiului stă în credinţă şi dragoste. Şi noi suntem chemaţi: chemaţi la vestirea Evangheliei şi la sfinţenie. Dar suntem grozav de ocupaţi. Este ca şi cum cineva ar veni să ne ofere un dar, ceva de care avem mare nevoie, dar îl refuzăm pentu că nu avem timp să ne gândim la acel dar: nici cum să-l folosim, nici cât de mult ne-ar uşura traiul cu noi înşine şi cu ceilalţi, nici ce va însemna acest dar pentru cei care vor veni după noi, nici ce viitor îmi poate asigura acest dar. Refuzăm zilnicele chemări ale lui Dumnezeu, zilnicul dar al vieţii acesteia ca timp de pregătire pentru cealaltă. Credem că suntem importanţi prin ceea ce facem. Până când ne trezim în faţa morţii, de obicei prea târziu, şi conştientizăm că toate au fost vânare de vânt, că am irosit Marele dar al Vieţii, că nimic nu este cu adevărat important, decât felul în care urmează să mă întâlnesc cu Creatorul meu.