Cei trei urşi

Într-o bună zi, o fetiţă a plecat de acasă şi s-a dus în pădure. În pădure s-a rătăcit şi a început să caute drumul spre casă,dar nu l-a găsit. Umblând aşa prin pădure, s-a pomenit în faţa unei căsuţe.
Uşa era deschisă. Fetiţa s-a uitat înăuntru, a văzut că nu-i nimeni şi a intrat. În căsuţa aceea locuiau trei urşi. Unul dintre urşi era tatăl şi îl chema Mihail Ivanovici. Era mare şi avea blana lăţoasă. Al doilea era ursoaica. Era mai mică şi-i zicea Nastasia Petrovna. Al treilea era ursuleţul lor, cu numele de Mişka. Urşii nu erau acasă: se duseseră la plimbare în pădure. Căsuţa avea două încăperi: una în care mâncau, alta în care dormeau. Fetiţa a intrat în cea dintâi încăpere şi a văzut pe masă trei strachini cu ciorbă. Lângă fiecare strachină era câte o lingură.
Fetiţa a luat mai întâi lingura cea mai mare şi a gustat din strachina cea mai mare; apoi a luat lingura mijlocie şi a gustat din strachina mijlocie; la urmă a luat lingura cea mai mică şi a gustat din străchinuţa albastră. Şi mâncarea lui Mişka i s-a părut cea mai grozavă.
Fetiţa a vrut să se aşeze şi a văzut lângă masă trei scaune. Unul mare de tot, al lui Mihail Ivanovici, al doilea, puţin mai mic, al Nastasiei Petrovna, şi al treilea, mic de tot, cu pernuţă albastra, al lui Mişka.
Fetiţa a vrut să se urce pe scaunul cel mare, dar a căzut, după aceea s-a aşezat pe scaunul mijlociu, dar nu i-a venit la îndemână. La urmă s-a aşezat pe scăunaşul cel mititel şi s-a bucurat: asa îi era de bine! A luat străchinuţa albastră pe genunchi şi a început să mănânce. După ce a mâncat tot, a prins să se legene cu scaunul. Scăunaşul s-a rupt şi fetiţa a căzut. S-a sculat de jos, a ridicat scăunaşul şi a trecut în odăiţa cealaltă.
Acolo se aflau trei paturi: unul mare de tot, al lui Mihail Ivanovici, al doilea mijlociu, al Nastasiei Petrovna, şi al treilea, mititel, al lui Mişka. Fetiţa s-a culcat în patul cel mai mare, dar i s-a părut prea lat; s-a culcat în cel mijlociu – îi era prea înalt; la urmă s-a culcat şi în cel mititel; pătucul parcă era făcut anume pentru ea şi fetiţa a adormit numaidecât.
La amiază urşii s-au întors acasă flămânzi şi au vrut să mănânce. Ursul cel mare şi-a luat strachina, s-a uitat la ea şi a început să mormăie cu glas cumplit:
- Cine a mâncat din strachina mea?
Nastasia Petrovna s-a uitat şi ea în strachina ei şi a mormăit, dar nu chiar aşa de tare:
- Cine a mâncat din strachina mea?
Iar Mişka a vazut că străchinuţa lui era goală şi a început să scâncească cu glas subţire:
- Cine a mâncat din strachina mea şi a mâncat tot?
Mihail Ivanovici s-a uitat la scaunul lui şi a mormăit cu glas cumplit: - Cine a stat pe scaunul meu şi l-a mutat din loc?
Nastasia Petrovna s-a uitat şi ea la scaunul ei şi a mormăit, dar nu chiar aşa de tare:
- Cine a stat pe scaunul meu şi l-a mutat din loc?
Mişka s-a uitat la scăunaşul lui rupt şi a scâncit:
- Cine a stat pe scaunul meu şi mi l-a stricat?
După aceea, urşii au intrat în cealaltă odăiţă.
- Cine s-a culcat în patul meu şi a boţit aşternutul? A mormăit Mihail Ivanovici cu glas cumplit.
- Cine s-a culcat în patul meu şi a boţit aşternutul? A mormăit Nastasia Petrovna, dar nu chiar aşa de tare.
Iar Mişka a tras un scăunaş lângă patul lui, a vrut să se urce în pătuc şi a scâncit cu glas subţire:
- Cine s-a culcat in patul meu?
Şi deodată a dat cu ochii de fetiţă şi a început sa strige atât de tare, de parcă l-ar fi tăiat cineva cu cuţitul:
- Uite-o! Uite-o! Puneţi mâna pe ea! Uite-o! Aoleu! Tineţi-o! Şi a vrut s-o muşte.
Fetiţa a deschis ochii, a văzut urşii şi s-a repezit la fereastră. Fereasta era deschisă. Fetiţa a sărit pe fereastră şi a rupt-o la fugă … Şi urşii n-au mai putut s-o prindă.