Cei şapte ani de-acasă – în familie şi în Biserică

Poate face abstracţie o familie creştină în educarea copiilor mici de cultul divin? Nicidecum. Sfântul Inochentie al Alaskăi spune următoarele: „copiii trebuie educaţi duhovniceşte încă dinaintea vârstei de 6-7 ani. Nu trebuie ca înainte de a merge la şcoală ei să rămână lipsiţi de învăţătură sufletească, întrucât această vârstă este vremea de aur pentru a semăna şi a înrădăcina în ei tot ce este bun, şi de asemenea tot ce este rău... Se înţelege de la sine că inima omenească, la fel ca ogorul, nu poate rămâne pentru totdeauna pustie. Dacă în el nu vor fi semănate plantele cele bune, vor creşte negreşit cele rele…” (Sfântul Inochentie Apostolul Alaskăi, Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 95). Învăţăturile de credinţă pe care ei le pot cuprinde, rugăciunile scurte şi specifice vârstei, precum şi povestirile din vieţile sfinţilor sunt modalităţi prin care copilul poate fi introdus în atmosfera vieţii duhovniceşti practice. „Trebuie început cu lucrurile cele mai simple, elementare: cum să îşi facă semnul crucii, cum să stea la rugăciune, cum să intre în biserică, cum să se poarte în ea, cum să facă metanii şi aşa mai departe. Copiii trebuie învăţaţi treptat, fără să fie pierdute din vedere nici cele mai mărunte lucruri, pentru că şi clădirile cele mai mari sunt alcătuite din fire de nisip. Pentru copii sunt de folos lecturile şi povestirile despre vieţile Sfinţilor şi din istoria biblică, însoţite de explicaţii şi de învăţături morale. Treaba noastră este doar să sădim şi să udăm, a face să crească este treaba lui Dumnezeu – şi nu se poate ca discuţiile duhovniceşti să nu aducă nici un folos, dacă atât dascălii, cât şi ucenicii vor începe cu binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine …”(Ieş. 20, 12)
Obişnuim să citim porunca a cincea ca făcând referire la copii, la respectul pe care se cuvine ca aceştia să îl aibă faţă de părinţii lor. Şi aşa şi este! Însă, respectul pe care părinţii aşteaptă să îl primească de la copiii lor ţine de reciprocitate, dar şi de un fel de răsplată, astfel încât felul în care şi-au cinstit ei înşişi părinţii atunci când au fost copii, se va reflecta în educaţia pe care o vor oferi copiilor lor şi, bineînţeles, în respectul pe care îl vor avea faţă de ei. În primul rând părinţii sunt datori faţă de copiii lor şi educaţia este principalul mod în care îşi pot duce la îndeplinire această menire. Datoriile părinţilor faţă de copii, sintetizate de părintele Cleopa Ilie, sunt următoarele: „Prima datorie a părinţilor faţă de copii este aceea de a-i iubi (Tit 2, 4). Copiii trebuie să fie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, iar nu din plăcere, din păcat sau din întâmplare.
A doua datorie a părinţilor faţă de copii este de a-i învăţa legea dumnezeiască… Părinţii au datoria de a-i învăţa pe copii dreapta credinţă şi frica de Dumnezeu …, de a le povesti copiilor lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu din sfintele cărţi. Părinţii mai au datoria de a-i învăţa pe copii ascultarea şi supunerea …, de a-i binecuvânta, de a compătimi pe copiii lor, de a-i îndemna şi mângâia, de a-i conduce bine, de a-i mustra pe copii, de a-i îndrepta şi pedepsi la nevoie, de a nu-i întărâta şi mânia, de a le îndeplini trebuinţele cele de nevoie. Părinţii au datoria de a se ruga pentru copiii lor, pentru înţelepciunea, pentru creşterea lor duhovnicească şi pentru mântuirea lor. … Apoi să-i încredinţeze unor duhovnici buni”. (Arhimandrit Ilie Cleopa, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 52-53).
Criza familiei – părinţi plecaţi la muncă în străinătate, familii destrămate sau monoparentale – este una dintre încercările grele care are consecinţe directe asupra educaţiei copiilor. Atacurile împotriva familiei tradiţionale de către ONG-urile care susţin parteneriatele homosexuale reprezintă un alt pericol prin care se atentează grav la menţinerea unei societăţi cât decât normale, societate şi aşa bulversată de multe alte încercări şi pericole. de Abandonarea copiilor în faţa televizorului şi a calculatorului este un alt pericol cu consecinţe grave asupra integrităţii fizico-psihice a copilului. Toate acestea considerăm că pot fi contracarate într-un mediu familial sănătos, un mediu în care părinţii să practice şi să cultive în copiii lor virtuţile creştine, dragostea de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi în care împreună să participe la Sfânta Liturghie. Cred cu tărie că într-o familie în care toţi membrii să fie conştienţi de dezideratul mântuirii şi animaţi de dragostea sinceră faţă de Dumnezeu, de nădejde şi de credinţă, educaţia – cu consecinţe pozitive pentru societatea noastră – nu va da greş.