Ce putem?

Care sunt limitele în care putem ceva? Cine impune limite singurei fiinţe raţionale, singurului vieţuitor de pe planetă care a fost creat prin lucrarea mâinilor dumnezeieşti însele? Nu fac nicio referire la ce şi cât putem face rău! Ci de ce am avea limite în a face bine(le)? Stavilele binelui pot fi mândria noastră, lenea, egoismul! În rest? Nu s-ar bucura Creatorul de lucrul mâinilor Sale, Omul, dacă acesta din urmă ar umple lumea de bine, de frumos? Cum ar arăta lumea aceasta dacă omul nu şi-ar pune singur stavile în săvârşirea a tot ceea ce este bun? „Putem face, dacă ne-am pus în gând!” spunea o doamnă pe un post de televiziune, cu referire la o faptă bună la scară mare, care presupune multe resurse, mult timp şi multă dragoste! Dacă ne-am pune în gând … De ce omul care poate ajuta pe un altul, îşi înăbuşă această pornire amintindu-şi că cel ce are azi nevoie de ajutor cândva –a pricinuit vreo supărare? Şi? Ce satisfacţie omenească poţi avea ştiind că ai fi putut ajuta şi nu ai făcut-o? Ezitând sau chiar oprindu-ne pe noi înşine de la facerea de bine nu ne umplem de amărăciune, de dezamăgire faţă de propria persoană şi de singurătate? Ori, în ce lume trăim?