Ce ne lipseşte oare?

Există oameni simpli şi oameni modeşti. Există oameni conştiincioşi şi oameni deştepţi. Există oameni înţelepţi. Harnici. Dar şi şmecheri. Există oameni cu frica lui Dumnezeu şi oameni „fără un Dumnezeu”. Adică aşa cum spune mama: „ Ai umplut, Doamne, lumea asta cu ce-ai putut”.
În copilăria şi adolescenţa noastră înţelegeam şi nu prea acest lucru. Sau îl înţelegeam mai mult mot-a-mot. În perioada de debut a vieţii noastre toate erau frumoase, totul era posibil şi pentru toţi copiii venea Moş Crăciun dacă erau cuminţi. Eram prieteni cu toţi vecinii, la şcoală ne ajutam unii pe alţii, lămuream împreună temele neştiute ca nu cumva să luăm vreo notă mică. Toate acestea din puritate, din mărinimie şi din faptul că trăiam prietenii necondiţionate.
Anii trec ireversibil, iar viaţa ne aruncă pe diferite fronturi. Noi nu trebuie decât să luptăm. Să luptăm pentru ce? Pentru un colţ de pâine. Eee..., dar colţul ăsta de pâine ajunge să dea bătăi de cap.
Există oameni care ajung să-l câştige aflaţi pe câte un piedestal. Poziţia este una ce are contract determinat. Din păcate mulţi dintre aceştia uită că singurul contract definitiv este omenia. Şi uite aşa prieteniile necondiţionate din copilăria noastră şi pâinea unsă cu lapte şi zahăr mâncată pe stradă cu toţi fârtaţii ajunge să se mănânce prin colţuri. Abia acuma înţelegem de ce Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce a putut.

Superioritatea dragostei
Există la noi, în toate domeniile şi la toate nivelele, o anumită ambiţie a unora de a atinge excepţia. Excepţia de a fi angajat cu contract determinat pe un piedestal. Odată ajuns acolo omul nostru taie şi spânzură, urlă, ţipă, bate cu pumnul în masă şi apoi cu el în piept că doar el şi numai el face şi drege. Toţi ceilalţi nu fac nimic, iau doar poziţia ghiocelului. Această poziţie este de multe ori luată în timp ce limba este muşcată şi gândul îi spune „ Taci şi înghite că Doamne - Doamne are grijă de tine”. Şi iarăşi faci apel la memorie şi zici Doamne ce bine era copil, şi fără să vrei îţi vin în minte cuvintele lui Nică „şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă toată lumea era a mea!”. Supărările erau trecătoare şi lipsite de orgoliu.
Acuma primează orgoliul, superioritatea, mândria, piedestalul temporar.  Principiul egalităţii există doar în religie. Doar Dumnezeu este cel care poate judeca pentru că El ştie rostul fiecăruia pe acest pământ. Doar religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu, iar cei care aşteaptă iertare de la inferiorii ierarhici nu ştiu asta. Ei au drept de judecată, de condamnare şi dacă vor şi de iertare. Dar nu uită cu siguranţă nici un episod din perioada „ regală”, iar la nevoie îl difuzează în reluare.Iată, oameni buni, lucruri pe care, cu siguranţă, le-aţi învăţat în societatea începutului de secol XXI.  
Ne întrebăm de ce, Doamne, nu dai un decret prin care să abrogi orgoliul? De ce nu-i faci pe oameni să se iubească mai mult, să nu mai fie nimic coruptibil, totul să fie întreg şi frumos? Să nu se mai îndeplinească toate până la „un petec de pământ” şi să fim conştienţi că nu doar cum vrem noi e bine, ci şi cum spune aproapele nostru.
Ar fi extraordinar să ne putem pune în locul celui de lângă noi. Să gândim lucrurile şi din altă perspectivă. Dar asta cred că ţine de iubirea pe  care o avem în suflet, de iubirea pentru oameni. Pentru că ea „nu ştie nimic despre trecut, nimic despre viitor; ea cunoaşte numai prezentul. Inima nu are nicio noţiune a timpului”.