Ce doare? Ce mângâie?

Am stat o zi cu gândul la „cum este viaţa asta!”. A fost o zi foarte aglomerată pentru mine şi, totuşi, în fiece clipă de răgaz doar la aceasta
mi-a zburat gândul. Un om pleacă spre veşnicie şi în aceeaşi zi altul vine în lumea aceasta. Un bogat îşi umple pântecele său de poate omorî purici pe el şi, sub fereastra lui, un sărman întinde mâna şi demnitatea sa pentru o fărâmă de pâine. O mână pictează o icoană şi o alta scrijeleşte trupul unui copac: „Mona + Gică = Love”.O gură binecuvintează şi o alta scuipă.
„Deşertăciunea deşertăciunilor! Toate sunt deşertăciune! Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?” zice, în Scriptură, Ecleziastul. Atunci, pentru ce ne-a mai dat Dumnezeu, Tată şi Creator, viaţa aceasta? Toate capătă sens în Înviere! Cine moare deşertăciunilor vieţii acesteia va ieşi din „pântecele” ei spre veşnicia fericită. Aceasta este asigurarea pe care ne-o dă, ne-o plăteşte Hristos prin Învierea Sa! Hristos a înviat! – Aceasta e cea mai actuală, cea mai de preţ, cea mai mângâietoare ştire a fiecărei zile!