Ce-ar fi dacă ar fi...?

Să nu mai aibă timpul răbdare cu noi? Sau noi nu mai avem răbdare cu timpul? Am impresia că trăim într-un veşnic tren rapid. E ca şi cum zilnic ne cumpărăm bilet la inter-city pentru destinaţii necunoscute. Problema este că ajungem să ne grăbim, vorba rupeanului, ca boba Ileană în tren. Să ne grăbim unde? Sau la ce? Sau de ce? Ne grăbim de parcă intră zilele-n sac.
Această vâltoare ne ameţeşte de cap, ne face să fim urâţi, ranchiunoşi, sclifosiţi, nervoşi, agitaţi. Am devenit cât se poate de individualişti. Deşi trăim în libertate şi democraţie suntem prinşi cu munca pentru a ne afilia Occidentului. Din dorinţa de afiliere uităm de multele şi măruntele care, cu siguranţă, ne bucură sufletele. Deşi ne place să nu trăim singuri, dorim singurătatea, o căutăm. Căutăm să ne retragem parcă să nu mai ştim de nimeni şi de nimic. Suntem oare în situaţia când nu mai putem înţelege vântul, ploaia, soarele, luna, mireasma prospeţimii de început de primăvară şi câte şi mai câte roze nimicuri? Am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor. Suntem veşnic nemulţumiţi şi dornici de tot mai mult.
Nu ştiu dacă sistemul este de vină sau noi. De fapt noi suntem sistemul.

De la capăt
Ni se cer multe. Statistici, planuri remediale, ore suplimentare, activităţi multiple, implicare din partea întregii naţiuni. Facem statistici, facem planuri remediale, grafice, seminare, diseminări, cursuri, procese verbale, că nimic nu se mai poate fără ele, filmuleţe, poze. Toate ca să ce? Să se vadă ce harnici suntem, şi care dintre noi are nervii mai tari. Să facem că vine în control. Să facem pentru noi, pentru copii, pentru viitor. A, am uitat. Să facem de serviciu. Să-i dăm afară. Afară din clasă că dacă nu, cine ştie ce se întâmplă. Că parcă afară nu s-o putea întâmpla nimic. Parcă nici nu mai ştii cum e bine. Am câteodată impresia că suntem nişte marionete ale sistemului şi nu numai. Să semnăm în condică. Vin în control şi verifică. Nu contează că tu îţi baţi capu`cu ei să scrie, să citească, să vorbească frumos, să se spele... Despre ce vorbim aici? Despre timpul care nu mai are răbdare? Sau despre noi că nu mai avem timp? Să-ţi tragi sufletul şi să te gândeşti cum ai putea să faci o lecţie frumoasă despre orice. Eşti mereu sub tensiune, sub stres, sub teamă.
Partea plină a paharului este că trăim în pas cu moda, că suntem la curent cu ce se mai poartă anul acesta, cu problemele mai mici sau mai mari ale copiilor de toate vârstele, că la fiecare sfârşit de an şcolar îţi ştergi sudoarea frunţii şi lacrimile ce cad furiş, pentru că vrei nu vrei ai suflet pentru fiecare, iar nostalgia se instalează. Dar asta ne ţine în formă pentru a întoarce iar şi iar clepsidra timpului pentru a o lua, din nou, de la capăt.
Timp, nu fi hain, mai oferă-ne răgaz! Nu mai lua în seamă tot. Învaţă-ne răbdarea, prietenia, frumuseţea, delicateţea. Învaţă-ne iubirea şi respectul!