Ce am înţeles din drama de la Colectiv?

Cred că fiecare dintre noi, cei care ne exprimăm opiniile, cei care suntem atenţi la ceea ce se petrece în jurul nostru, ar trebui să ne punem această întrebare. Ce înţelegem din ceea ce se petrece lângă noi? Ce am înţeles din această dramă naţională care a făcut ca 48 de suflete să ia, deodată, calea cerului într-un mod extrem de dureros şi de neaşteptat?
Am înţeles în primul rând că încă nu am învăţat să facem faţă cu demnitate, cu omenie dramelor prin care trec semenii noştri. Am văzut cum moartea acestor tineri, urmată de mişcarea străzii, a provocat o adevărată isterie în presa scrisă şi audio-vizuală, dar şi în discuţiile dintre oameni. Aceasta arată că, după ce ne exprimăm scurt posibila durere în faţa dramei, suntem în stare de cele mai nepotrivite reacţii însoţite de înjurături ca la uşa cortului, de batjocorirea unor instituţii şi oameni care fac parte din instituţiile respective, de jigniri care, toate laolaltă, scot din adâncul inimilor mizeria adunată în noi. Am văzut cât de uşor se poate ajunge la răsturnarea valorilor intelectuale, morale, sau spirituale. Oricât de supărat ai fi pe Biserică nu îţi poţi permite, dacă eşti bine crescut şi ai un minim de decenţă, să îl gratulezi pe conducătorul ierarhul unei biserici, cu apelativul „bă”. Asta arată cât de prost crescut este cel ce se adresează astfel. Şi cine o face? O persoană care numai morală nu poate fi numită, dar a fost transformată în vedetă şi în „model” de aceeaşi presă care, acum, dă cu Biserica de zid. Că ea astfel vorbeşte, este de înţeles, dar că presa se grăbeşte să reproducă orice vulgaritate nu mai este de înţeles.

Nu ură, ci dragoste; nu palavre, ci rugăciune
Am văzut de asemenea şi am înţeles cât de superficiali pot fi oamenii atunci când se grăbesc să judece fapte şi persoane despre care ştiu foarte puţine lucruri, sau nimic, dar ştiu ceea ce le spune presa. Însă, cred ei, opinia lor este foarte importantă – şi într-o măsură chiar este! – şi trebuie spusă neapărat, fără a mai fi verificată. Minciuna umblă ca pe o tarla nepăzită şi intră astfel în minţile şi în inimile celor care adoră să fie minţiţi, doar de dragul de a-şi hrăni prin minciună patimi şi neputinţe care îi îndeamnă să se manifeste într-un mod lipsit de cinste şi de respect. Opinia mea este, desigur, importantă, pentru că este a mea, însă atunci când o spun faţă de altă persoană şi despre o altă persoană s-ar cuveni să fie învelită în limbajul bunului simţ. Cu atât mai mult cu cât mă exprim într-un spaţiu public, chiar dacă el este virtual.
Am înţeles de asemenea uşurinţa cu care putem respinge un adevăr, o realitate, o vorbă numai pentru că noi nu o înţelegem. Am înţeles că răutatea prinde tot mai mult contur şi că împotriva ei cuvintele sunt sărace. Am văzut cum presa reprezintă într-adevăr o putere şi cum această putere poate suci minţile oamenilor, poate promova ideologii, poate impune puncte de vedere cu un anumit interes. Am văzut cum minciuna este răsucită pe toate părţile, cum este vârâtă în creierele oamenilor precum un burghiu care sfredeleşte în cele mai tainice unghere ale sufletului pentru a destabiliza fiinţa umană.
Şi în tot acest timp în care oamenii se înjură şi se batjocoresc pe unde apucă şi în special pe forumuri; în acest timp în care unii se privesc şi îşi vorbesc cu cea mai înverşunată ură noi am uitat un lucru esenţia: dragostea şi rugăciunea. Cei care au murit nu au nevoie nicidecum de sporovăielile şi de certurile noastre, ci de rugăciunile noastre. Aşa arătăm că ne pasă. Familiile lor, de asemenea, au nevoie de linişte, respect şi îmbărbătare, nu de scandal. Cel mai de folos ar fi, dacă nu avem ceva cu adevărat folositor de spus, să tăcem. Şi să ne rugăm!