Către veşnica odihnă

Călători către viaţa cea veşnică, poposim, din mila lui Dumnezeu, prin viaţa aceasta, ca să ne pregătim loc de odihnă în pace. Vieţuim pe această lume lăsând în urma noastră semne ale trecerii: unii semne de durere, alţii semne de lumină. Apoi trecem toţi prin poarta numită moarte, după o trăire mai mult sau mai puţin demnă, mai mult sau mai puţin bogată, mai mult sau mai puţin frumoasă. Cei care rămân în viaţa aceasta? ... Cred că oricărui om care are o MAMĂ şi/sau prunci, moartea mamei sau a vreunui prunc îi este cel mai greu de îndurat. Mângâiere? Cine poate să mângâie asemenea dor, fără sfârşit? ... Numai Dumnezeu poate. Dacă nu ne-ar fi dat prin cruce nădejdea învierii, am fi fost o mare de oameni care ar fi murit de dorul mamelor şi pruncilor care ni s-au dus. Veşnică odihnă în pace spunem mereu celor care s-au dus la Domnul, acolo unde orice creştin nădăjduieşte să ajungă! Mângâierea celor care au rămas vine de pe Cruce. Mântuitorul Hristos de aceea ne-a deschis braţele Lui pe ea!