„Câte bordee, atâtea obicee”

Cunoaştem cu toţii această zicală. O rostim  atunci când ne iese în faţă un fapt de viaţă pe care nu l-am mai întâlnit. Oameni cu diferite apucături sau comunităţi cu diverse traiuri. Oameni cu spiritul dreptăţii şi oameni cu bun simţ. Viaţa şi lumea în care trăim este într-o continuă modificare şi ascensiune pe axa, mai mult orizontală, a societăţii. Deruralizarea ruralului am început să o simţim tot mai mult prin migrarea tinerilor la oraş şi, de vreun deceniu şi ceva, chiar peste hotare. Ceea ce însă am observat la cunoscuţii mei, cei cu care avem aceeaşi „casă”, este că obiceiurile cu care ne-am născut nu vor deveni străine de noi niciodată. În relaţiile cu oamenii pe care îi întâlnim ne gândim la respectul de sine şi al celorlalţi. Am învăţat să ne ajutăm unii pe alţii şi să fim uniţi şi la bine, şi la rău.

O rânduială ca cele vechi
Unirea la bine şi la rău cred că am învăţat-o şi din organizarea Vecinătăţilor în comunitatea noastră. Ştiu de când eram copil că pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române, bărbaţii însuraţi merg la fosnich. Aşadar, vecinătăţile reprezintă o structură socială. Cum se organizează şi care este de fapt rolul acestora? Este o organizare a bărbaţilor însuraţi. Femeile intră în aceasta prin intermediul soţilor. Fiecare nouă familie legal constituită intră în vecinătate.  Fiecare membru al vecinătăţii contribuie cu o anumită sumă de bani stabilită de comun acord. Banii sunt bine gestionaţi de cel care are îndatorirea de a-i aduna. Sumele sunt utilizate apoi de toţi membrii vecinătăţii în funcţie de nevoile comunitare din acel an. Mai demult, pe lângă bani, oamenii mai contribuiau şi cu produse agricole şi alimentare, dar şi cu forţă de muncă. Cele mai importante evenimente ale comunităţii se desfăşoară şi cu ajutorul celorlaţi membri din societate. Dacă cineva rămânea în urmă cu muncile câmpului era ajutat. Exista într-ajutorare şi la ridicarea unei case. Ei participau, de asemenea, şi la muncile publice: curăţarea şi îngrijirea străzilor şi a fântânilor, săparea şanţurilor sau repararea podurilor afectate de ape. Toate aceste activităţi i-au făcut pe oameni să se nască în respect şi bunăcuviinţă, iar obiceiul înnăscut este cu drag transmis urmaşilor.

Disciplină populară
Fiecare vecinătate are un comitet de conducere format din cinci persoane dintre care este ales şi conducătorul. Acesta poartă numele de Niebervoter („tată” al vecinilor) şi este ales pentru doi ani, fiind cel mai vârstnic dintre vecini. Pentru bărbaţii ajunşi şi aleşi în această funcţie este o onoare şi o consideră ca pe un respect primit din partea celorlalţi. Îmi aduc cu drag aminte când bunicul meu a venit acasă de la întrunirea vecinătăţii şi a zis că a fost ales niebervoter.  
Acuma, în zilele noastre, activităţile vecinătăţii s-au mai împuţinat. Este mai mult nevoie de ajutorul acesteia la înmormântare. Familia, pusă într-o astfel de situaţie, primeşte din partea organizaţiei o sumă de bani, iar câţiva oameni desemnaţi au datoria de a rândui locul de veci. La întâlnirea anuală a bărbaţilor are loc darea de seamă pentru anul precedent, se încasează noile cereri pentru intrarea în vecinătate. Acestea sunt organizate între vecini, pe străzi. La Rupea există cinci vecinătăţi ale românilor şi una a ţiganilor. Fiecare poartă câte un nume. Iată, aşadar, un obicei al nostru, al rupenilor, oraş al unei comunităţi ce a convieţuit cu saşii şi ungurii ani mulţi şi am ştiut să împrumutăm unii de la alţii câte ceva în scopul unei vieţi frumoase.

Rânduiala urmaşilor
Pentru că ne iubim casa, familia, locul unde ne-am născut şi ne sunt dragi toate obiceiurile noastre, ale rupenilor, şi, de ce nu, fără lipsă de modestie, ne mândrim cu ele, acum ceva ani, 12-13 să tot fie, câţiva inimoşi de-ai noştri au organizat pentru prima dată un fosnich al rupenilor aflaţi la Braşov. Întâlnirile sunt extrem de plăcute mai ales că nimeni nu se dă înapoi de a îmbrăca cioarecii, chiar dacă cu greu se mai potrivesc, şurţurile cu ruji şi cârpa legată a nevestelor. Toate sunt încununate de jocul învârtitei şi de fecioreasca lentă a bărbaţilor rupeni. Toate răsună ciudat şi interesant pentru străini şi plin de bucurie pentru noi, cunoscătorii, în câte un local modern din Braşov.
Fraţilor, să ne unim în pace şi-n simţiri, să ne respectăm unii pe alţii şi să ne ajutăm la bine şi la greu pentru că
„Unde-i unul nu-i putere,/ Unde-s doi, puterea creşte”.