Cât eşti de înalt arată ce fel de om eşti

Acum probabil că aştepţi o „reţetă” de aflat ceva despre tine însuţi pornind de la înălţimea în centimetri, ca „jocurile” care circulă pe reţelele de socializare. Nici pe departe nu va fi vorba de aceasta. Zilele trecute auzeam că a fost realizată o statistică potrivit căreia oamenii care au funcţii de conducere se cred mai înalţi decât sunt în realitate.  Cel care a prezentat ştirea a comentat că e firesc ca şefii să se înalţe tot mai mult în măsura în care subalternii se afundă tot mai mult în muncă. Zaheu – vameşul despre care a fost vorba duminica ce tocmai a trecut – era şi el un şef. Era mai-marele vameşilor şi era bogat. Interesant este că după aceste prezentări despre Zaheu, Evanghelistul Luca mai adaugă şi pe aceea că era mic de înălţime. Această oarecare neputinţă fizică făcea ca Zaheu să nu-l poată vedea pe Iisus, Care trecea pe acolo. Se pare că funcţia şi averea nu i-au fost de nicio înălţare atât de mare încât să poată vedea pe Fiului lui Dumnezeu!

Urcuşuri şi coborâşuri
Ca-n viaţă! Mereu, toţi avem în viaţă suişuri şi coborâşuri. Zaheu şi-a conştientizat în câteva clipe starea lui, micimea, şi a căutat o cale de înălţare proprie: s-a urcat într-un dud. Urcuşul nu a fost sufletesc, ci doar trupesc. De aceea nu i-a fost de un real folos. Hristos, văzându-l pe Zaheu a fi într-o oarecare căutare a Fiului lui Dumnezeu, l-a îndemnat să părăsească înălţimea fizică şi cea iluzorie a poziţiei sale sociale şi să-L primească pe El, pe Iisus, în casa sa. Mai-marele vameşilor a înţeles profunzimea chemării dumnezeieşti şi deîndată a făcut o promisiune, una esenţială, existenţială: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19,8). Renunţarea la ceea ce îl ţinea mic, legat de cele lumeşti, îl înalţă brusc în ochii noştri pe Zaheu. Măreţ acest Zaheu! Eu nu mă văd în stare să renunţ la jumătate, nici la sfert din ceea ce am şi să dau săracilor...

Ce ne ţine mici?
Ne ţine mici averea pe care o ţinem doar pentru noi şi ceea ce dăm pentru că nu ne mai trebuie. Zaheu nu a renunţat în favoarea săracilor la hainele care i-au rămas mici, ori la hrana care nu-i plăcea, ori la mobila veche pentru că şi-ar fi luat una nouă. Scundul acesta a renunţat la jumătate din ce muncise el în viaţa sa, necondiţionat, cu toată inima. De ce? Pentru că întâlnirea cu Hristos
l-a marcat profund, întâlnirea cu Hritos a înlocuit ataşamentul faţă de ceea ce realizase lumeşte cu dragostea de Dumnezeu. Nouă Hristos ni se dăruieşte la fiecare Dumnezeiasacă Liturghie. Nu ni se arată doar ochilor trupeşti. E dispus să se lase amestecat în trupul nostru muritor şi plin de patimi. Cât de conştienţi suntem de aceasta când ne împărtăşim? Şi mai dureros este că de cele mai multe ori nu facem vreun efort pentru a-l primi pe Hristos, iar El rămâne în Potir. Trăim atât de absenţi din propriile noastre vieţi, din propria noastră veşnicie, ceea ce face să ne însingurăm pentru veci.