Capul sus!

V-aţi gândit la postura pe care o aveţi când mergeţi? Vă provoc să vă conştientizaţi postura cu prima ocazie cu care păşiţi în afara casei. Mulţi oameni, mulţi tineri chiar, privesc în pământ când merg. Se lasă apăsaţi de griji, se simt nedemni sau ruşinaţi să privească lumea în care trăiesc „drept în ochi”, preferă să stea doar cu ei înşişi pentru că unii oameni i-au dezamăgit sau pentru că se tem să nu fie dezamăgiţi. Capul sus! Înălţarea frunţii să nu fie spre mândrire, ci spre învăţare şi bucurie. E simplu şi folositor să învăţăm din ceea ce vedem, fără a judeca, fără a eticheta, cu curaj şi speranţă! E uşor să ne bucurăm de oameni, de lucruri, de lumină, de picăturile de ploaie, de văz! Îndrăzniţi! Când omul îşi reconsideră postura pe care o are când merge, drumul capătă un alt sens. Fiecare pas cu fruntea sus capătă o melodie a lui, un fel de acompaniament pe cărările vieţii. Compuneţi-vă muzica pe care vreţi să păşiţi pe ringul de dans al vieţii! Acestea fac parte din a umbla prin viaţă cu ochii larg deschişi pentru că toate ne sunt puse în cale de Dumnezeu ca să învăţăm să ne bucurăm acum şi în veci!