Calea Mântuirii

„Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă puterii Tale, Doamne!” (Canonul Învierii, Irmosul cântări a 4-a, Utrenia de Duminică a Glasului al patrulea)
În ultima vreme multă lume se pricepe la toate. Îmi aduc aminte cu nostalgie când un domn a sintetizat în două expresii specificul contemporan al românilor. Cu umor afirma că, la români sunt două vorbe des întâlnite: „Ne descurcăm!” şi „Merge şi aşa!”. Prima expresie pune în valoare flexibilitatea şi inventivitatea românului de a găsi soluţii la majoritatea problemelor cu care se confruntă. Uneori acestea sunt foarte bune şi chiar demne de preluat de mulţi alţii.
Bănui, însă, că destul de multe nu sunt valabile decât pentru un termen foarte scurt. În astfel de situaţii folosim ca formulă de scăpare „Merge şi aşa”. Normal ar fi ca improvizaţiile să fie în scurt timp înlocuite de soluţii temeinice. Pentru aceasta, destul de des, avem nevoie de specialişti, de ordine în lucrări, pe care numai o persoană bine pregătită o poate face.
Trist, dar adevărat societatea noastră este într-o goană nebună după bunăstare materială. În acest dinamism puţini sunt cei care au răbdare să se mai specializeze. Mai toţi, ne declarăm experţi, deşi suntem conştienţi că nu avem pregătirea necesară, mizând pe „ne descurcăm”.
Când lucrurile se complică, din pricina improvizaţiilor, pot apărea mari probleme. Dacă aceste complicaţii îl fac pe un om să sufere regretă, iar dacă cumva îşi pierde viaţa, categoric, ne speriem.
În Biserică toate sunt ordonate şi un bun creştin nu improvizează, pentru că în permanenţă ni se oferă soluţia potrivită de către Dumnezeu. De aceea, aşa după cum ne reaminteşte Irmosul mai sus consemnat, creştinul indiferent de tragedia ce îl surprinde stă în rânduială. Cel ce învaţă această lecţie sub lumina Sfintelor Slujbe rămâne pe calea mântuirii.