Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 14 martie 2016
Arhiereul şi dascălul, teologul şi mitropolitul Laurenţiu ne surprinde acum, în prag de nouă primăvară duhovnicească a Bisericii, cu acest dublu ciclu de predici dedicate duminicilor Postului Mare

Arhiereul şi dascălul, teologul şi mitropolitul Laurenţiu ne surprinde acum, în prag de nouă primăvară duhovnicească a Bisericii, cu acest dublu ciclu de predici dedicate duminicilor Postului Mare. Prin ele suntem invitaţi simplu, dar profund la marea călătorie şi şcoală aflată în inima Ortodoxiei, şcoala pocăinţei şi calea Împărăţiei intrate pe poarta strâmtă, dar binecuvântată, a Crucii şi Învierii.
Predicile nu înmănunchează doar o puzderie de observaţii exegetice, accente duhovniceşti şi îndemnuri morale îndătinate. După cum ne avertizează Cuvântul înainte, ele transpun într-un limbaj simplu, accesibil nemijlocit tuturor creştinilor, o viziune teologico-liturgică de sinteză, proprie deja şi caracteristică şcolii de teologie liturgică ortodoxă transilvană, pe care IPS Sa o construieşte şi promovează de ani buni. O teologie care pune în dialog şi fructificare încrucişată perspectiva înnoitoare asupra liturgicii deschisă de preotul profesor Alexander Schmemann în cartea sa despre Postul Mare (1976) cu orizonturile duhovniceşti neopatristice şi de mare anvergură şi profunzime ale preotului profesor Dumitru Stăniloae din meditaţiile sale despre Drumul cu Hristos Mântuitorul prin Tainele şi Sărbătorile Bisericii Ortodoxe (Ortodoxia, nr. 2/1976, p. 402-416).
Suntem invitaţi astfel la un itinerar iniţiatic – o călătorie împreună cu Hristos spre Hristos cel răstignit şi înviat – în două părţi: o călătorie în Hristos spre Postul Mare, ritmată de duminicile celor şase săptămâni pregătitoare (cele patru ale Triodului şi cele două premergătoare) şi o călătorie cu Hristos prin Postul Mare, scandată de duminicile celor şase săptămâni ale Postului Mare propriu-zis. Volumul de faţă grupează optsprezece cuvinte de învăţătură rostite pe parcursul anilor cu diverse prilejuri la liturghiile marcând popasurile duhovniceşti din duminicile săptămânilor de antrenament în vederea intrării pregătiţi în cursa duhovnicească a Postului Mare. În tematica lor predicile schiţează un mic tratat de spiritualitate, analizând condiţiile subiective pe care credincioşii sunt chemaţi să le realizeze pentru a se putea angaja pe calea ascetică a celor patruzeci de zile de post încheiată la poalele Golgotei Pătimirii şi Învierii Domnului. Aceste şase condiţii sunt: dorinţa de a-L vedea pe Hristos şi de a-L ospăta la masa iertării (ca Zaheu), credinţa neabătută şi smerită (a Cananeencei), rugăciunea de umilinţă (a Vameşului), căinţa şi întoarcerea la Tatăl (a Fiului Risipitor), iubirea cu fapta a aproapelui (criteriul Judecăţii de Apoi) şi iertarea tuturor (tema evangheliei Duminicii Izgonirii), toate posibile pe fondul recunoaşterii sincere a păcătoşeniei proprii care ştie că are nevoie de îndreptarea şi vindecarea lui Hristos.
Fiecare duminică a Postului Mare propriu-zis propune, apoi, credinciosului nu doar o temă de meditaţie, ci şi un prilej de îmbrăcare în virtuţile lui Hristos: de întărire în dreapta credinţă în Duminica Ortodoxiei şi a Sfântului Grigorie Palama, de luare a crucii şi urmare a lui Hristos în Duminica Crucii, urmate de modele ascetice de pocăinţă şi înviere spirituală: Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Maria Egipteanca. Pregătirea credinciosului cunoaşte un crescendo pe măsură ce se apropie de Săptămâna Mare, în care participă şi el la învierea lui Lazăr şi intrarea lui Hristos în Ierusalim, la evenimentele cruciale din Joia şi Vinerea Mare, la Cina cea de Taină, la Pătimirea mântuitoare şi moartea pe Cruce, la plângerea Sa şi la pogorârea Sa ca un biruitor la iad, începutul învierii Sale.
Duminicile Triodului sunt, pentru creştinii ortodocşi, o şcoală indispensabilă şi o călătorie inevitabilă. O şcoală a regăsirii şi rezidirii de sine în jurul Cuvântului viu al Evangheliei lui Hristos, la a cărei absolvire suntem în stare să-L întâmpinăm cu florile virtuţilor şi cu ramurile nevoinţei postului, pentru a putea ieşi astfel în întâmpinarea Celui ce vine în numele Domnului şi a fi alături de El, lângă Golgota pătimirilor mântuitoare, şi apoi în întâmpinarea Celui ce iese din mormânt ca dintr-o odaie de nuntă, frumos ca Mirele Bisericii şi al inimilor noastre, ale tuturor.
Acum în prag de nouă primăvară duhovnicească – când ne despart doar câteva zile de clipa când vom cânta „răsărit-a floarea postului şi floarea pocăinţei –, blând şi delicat, smerit în faţa tainelor de care dă mărturie cu iscusinţă păstorească, IPS nostru părinte Laurenţiu ne pune înainte tuturor nu o simplă invitaţie părintească, ci un binevenit ghid de călătorie, o carte de însoţire, care să ne fie călăuză spre cea mai formidabilă călătorie dintotdeauna: călătoria cu Hristos, în Hristos şi spre Hristos cel înviat.
nu este nici un comentariu
Aţi trăit vreodată Postul cel Mare în totalitatea ritmului lui?
2016-03-14 citeste mai multCredincioşii din Arhiepiscopia Sibiului vor avea bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Braşov în perioada 21-23 martie şi la Sibiu în perioada 24-26 martie
2016-03-14 citeste mai multFestivalul-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – ediţia a IX-a, va avea loc în perioada 1 martie – 27 octombrie 2016
2016-03-14 citeste mai multCurgerea timpului, desfăşurarea firească a vieţii ne-a adus din nou într-o perioadă binecunoscută creştinilor ortodocşi
2016-03-14 citeste mai multDa. De câţiva ani încoace avem noroc cu facebook-ul
2016-03-14 citeste mai multMartirii de astăzi au devenit „sămânţa unităţii creştine”, a spus Papa Francisc luni, 29 februarie 2016
2016-03-14 citeste mai multPapa Francisc va prezida un consistoriu public ordinar cu Cardinalii, în Vatican, pe 15 martie, în timpul căruia va semna decretul de canonizare a Fericitei Maici Tereza de Calcutta
2016-03-14 citeste mai multCu mii şi mii de ani în urmă, cocoşul, soarele şi luna trăiau în împărăţia cerului ca trei fraţi
2016-03-14 citeste mai multSub stele trece apa/Cu lacrima de-o samă,/Mi-e dor de-a ta privire,/Mi-e dor de tine, mamă
2016-03-14 citeste mai mult
Adaugă un comentariu