Bucuriile noastre

Aşteptăm cu mic, cu mare venirea Naşterii Domnului. Suntem extrem de nerăbdători, copii, părinţi, bunici, să ne adunăm în jurul bradului în seara de Ajun pentru a-l aştepta pe Moş Crăciun care vine „prin nămeţi în fapt de seară” într-o sanie la care este înhămat un iepuraş. Împarte daruri la mici, la mari pentru ca toţi să ne bucurăm de Naşterea lui Hristos. Drumurile-s troienite, gerul vine, noaptea creşte, iar iepuraşul cu urechile ciulite pândeşte glasurile de copii pentru a şti unde să se oprească. La fiecare poartă, unde se află vreun prichindel, bate cu toiagul pentru a-şi anunţa venirea şi împarte daruri mai mici sau mai mari în schimbul unei poezii, al unui colind sau al recunoştinţei pentru Iisus prin rostirea unei rugăciuni urmată de Sfânta Cruce. Cu toţii suntem astfel emoţionaţi şi bucuroşi de bucuria copiilor noştri. Perioada în care vine Moş Crăciun la casele cu prunci demonstrează că aceştia se află într-o etapă a vieţii, frumoasă, pură, de neuitat. Mai apoi, vrem ca timpul să se întoarcă, să mai fim din nou copii. Avem însă bucuria că putem să ne retrăim clipele acestea alături de bogăţiile pe care ni le dă Dumnezeu: copiii noştri.
Odată încheiată această perioadă, când Moş Crăciun îşi găseşte alţi copii la care să poposească, cei care nu-l mai aşteaptă se află într-o altă etapă a vieţii.

Cum se trăieşte româneşte acestă perioadă
În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou, în satele noastre, se organizează cete de feciori. Această etapă este foarte importantă în viaţa comunităţii. Organizarea cetelor de feciori reprezintă atât pentru comunitate, cât şi pentru cei implicaţi direct un prag. Un prag de iniţiere, de maturizare, de trecere de la o categorie existenţială la alta. Noi privim această activitate ca pe un moment esenţial al maturizării atât al fetelor, cât şi al băieţilor. Este momentul în care adolescentul devine adult. Aşa cum naşterea, cununia, moartea sunt marcate de întreaga comunitate prin participarea la aceste ceremonii, şi trecerea spre maturitate a flăcăilor şi a fetelor este marcată de frumoase obiceiuri care au loc în perioada  postului Crăciunului. Toate aceste ritualuri ale vieţii omului nu se pot face altfel decât cu ajutorul Domnului şi legate de cele mai însemnate sărbători ale noastre. Orice lucru este bine să fie început cu rugăciunile pe care comunitatea împreună cu preotul le adresează Divinităţii. Toţi cheamă prin rugăciuni pe Dumnezeu, după cum am mai spus, că El singur este Cel care ştie să asculte durerile şi dorurile noastre şi se bucură nespus de chemarea de care noi ne îngrijim.

Pe la noi ...
În comunitatea în care eu am crescut obiceiurile de Crăciun, spun eu, sunt unice. Ceea ce este şi mai frumos este faptul că, deşi suntem la început de secol XXI, când primează era vitezei şi a tehnologiei sofisticate, cu drag, se strâng toţi ACASĂ din depărtări şi aşteaptă „să vină ficiorii”.
Înainte ca aceştia să ajungă ziua Crăciunului, au o perioadă de pregătire începând cu ziua de Sf. Nicolae când se organizează şi îşi aleg conducătorii. Toţi băieţii aflaţi la vârsta adolescenţei şi care sunt încă necăsătoriţi se strâng într-o  ceată. Odată formată această „mică organizaţie” apare între membrii întregii comunităţi diferenţa dintre cei care se află în interiorul cetei şi cei care sunt în afară. Tot în această perioadă apare şi o legătură cu fetele comunităţii. Acuma fetele încep să fie curtate, să primească aprecierea şi admiraţia băieţilor. Şi pentru ele toate aceste lucruri reprezintă perioadă de maturizare, de transformare, de primire a altui statul în comunitate.
Începând cu această perioadă auzi întrebări de genul: „Cine-i jude anu` ăsta?”, „Care lasă ficiorii în casă?”. Dacă nu vă e cu supărare, în numerele care urmează, voi derula filmul extraordinar al obiceiurilor de Crăciun din Rupea pentru că „dragi îmi erau şezătorile, clăcile, horele şi toate petrecerile din sat la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”