Bucuriile Crucii

Viaţa înseamnă şi cruce. Nu te poţi bucura de înviere evitând crucea. De obicei când vorbim de „purtarea crucii” înţelegem acceptarea necazurilor şi a încercărilor care vin asupra noastră. „Trebuie să îţi porţi crucea” – spunem noi, într-un fel de consolare dezarmantă. Purtarea crucii personale este şi aceasta, adică acceptarea încercărilor şi a necazurilor, dar nu numai atât. Biserica priveşte la cruce, vorbeşte despre cruce, întotdeauna cu gândul la Înviere. Am putea spune că Biserica priveşte „prin cruce” ca printr-o icoană, ceea ce nu este greşit. Crucea fără Înviere este zadarnică şi atunci când este „lipită” de Înviere ea devine şi bucurie, aici, şi nădejde de bucurie, dincolo. Privind la Învierea lui Hristos, prin Crucea Sa, înţelegem că şi crucile noastre vor avea parte de bucuria învierii. Atunci le vorm purta cu nădejde, cu gândul că şi noi ne vom bucura deplin de Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi. Ne închinăm Crucii lui Hristos şi preamărim Învierea Sa din morţi, aşa cum cântăm de altfel: „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta, o lăudăm şi o mărim!”. Aşa purtăm crucea şi ştim că nu o purtăm în zadar, că nimic din ceea ce îngăduie Dumnezeu în vieţile noastre nu este fără sens.