Bucuria Bucuriilor

Când eram copil priveam an de an obiceiurile a numeroase cete de feciori şi fete neputând a mă implica direct. Nu aveam ce căuta printre fete şi feciori. Dar, aceste obiceiuri mă fascinau în mod deosebit. Când am împlinit 15 ani am putut deveni eu însămi membră a cetei de feciori şi fete. Cu alte cuvinte, cum se spune pe la noi     „am intrat în joc”. Bineînţeles că obiceiurile pe care le cunoşteam deja mi s-au părut cu totul diferite în momentul în care le-am trăit. Pot spune că trăirea dă valoare actelor.
Rupea, un mic orăşel transilvan, ce este pas din Valea Oltului în Valea Târnavelor este leagănul copilăriei mele unde am învăţat valorile frumosului şi ale bunului simţ. Oraşul este străjuit de cetatea ce parcă oferă identitate locului. În mod deosebit au convieţuit şi convieţuiesc încă românii cu saşii şi cu ungurii împrumutând unii de la alţii diferite aspecte de viaţă socială. Convieţuirea aceasta se reflectă în vestimentaţia tradiţională. Femeile, mai ales, au împrumutat diverse obiecte şi stiluri vestimentare din portul săsesc. Educaţia şi comportamentul saşilor se reflectă şi astăzi în gândirea şi comportamentul românilor din Rupea. Organizarea fanfarei ţărăneşti şi organizarea vecinătăţilor sunt doar câteva dintre obiceiurile împrumutate de la saşi şi care şi astăzi, la Rupea, sunt vii. Fanfara este prezentă la toate manifestările culturale ale oraşului şi la înmormântări. Vecinătăţile, aceste grupări pentru întrajutorare, există încă. Pe lângă acestea respectul pentru curat şi frumos. În fiecare duminică dimineaţa fiecare localnic iese în faţa porţii şi mătură pentru ca strada să fie curată înainte ca toaca să anunţe începutul utreniei.
Toate acestea există şi sper ca şi de aici încolo să existe, pe lângă plăcerea cu care rupenii nu pierd nici un moment de a se „găti” cu hainele româneşti pe care le păstrează cu sfinţenie. Acest lucru contribuie, probabil, şi la faptul că obiceiul de Crăciun nu şi-a pierdut încă din farmec şi tind să cred că încă mulţi ani de aici în colo se va mai practica.

Dumnezeu Cel ce se coboară
În mod simbolic, Dumnezeu revine în fiecare an printre oameni. Acest lucru constituie un prilej de Bucurie Universală. Vestirea Naşterii Domnului este o bucurie care trebuie distribuită tuturor pentru că toţi creştinii trebuie să beneficieze şi la care toţi creştinii trebuie să ia parte. Pentru a putea participa la această Bucurie trebuie să ne purificăm printr-o perioadă de post. Restricţiile alimentare şi comportamentale sunt urmate de primirea Tainei Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii. Alături de curăţarea sufletului şi cea a trupului are o importanţă deosebită. Astfel, înainte de venirea colindătorilor oamenii se îmbăiau şi îmbrăcau haine curate. Şi feciorii care urmează să vestească Naşterea Domnului fac acelaşi lucru. După purificarea sufletească şi corporală primeau binecuvântarea preotului pentru a fi pregătiţi să vestească din casă în casă această Bucurie. La aceasta iau parte toţi membrii comunităţii. Toţi deschid poarta pentru a primi Vestea Naşterii Domnului.
Cei care nu o fac pot fi socotiţi asemeni celor care nu au vrut să ofere sălaş Maicii Domnului. Frumos este cum, înainte de a porni la colindat, feciorii intră în Sfânta Biserică, iau parte la  Liturghie şi răspund preotului prin troparul   „ Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se-nchine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamnă slavă Ţie”. Apoi, binecuvântaţi de preot prin rolul său de intermediar între noi, oamenii, şi Dumnezeu, pornesc în răspândirea Veştii Naşterii Domnului.
Prin credinţă şi prin rugăciune oamenii devin mai buni şi îşi exprimă bunătatea prin participarea activă la Bucuria Universală.
Primirea cetei de feciori la Rupea este o mândrie şi o bucurie. Ceata este mereu primită şi fiecare o cinsteşte cu cât poate, după tradiţie.
Demonstrăm astfel bunătate, armonie,respect şi nu în ultimul rând bucuria de a trăi cu ceilalţi şi cu Dumnezeu.