banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8704 - 17 iul 17:54

Brâncuşi — sculptor creştin ortodox

Autor:

Publicat la 29 iunie 2013

În anul 2007 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veşnice (16 martie 1957) a lui Constantin Brâncuşi şi 100 de ani de când marele sculptor român a creat primele sale opere revoluţionare sau capodopere din tinereţe: Rugăciunea (1907) şi Sărutul (1907), părăsind sculptura clasică şi academică, imitare a naturii, pentru a inaugura arta modernă, printr-o „uriaşă cotitură plastică” (C. Zărnescu). Despre lucrarea lui Brâncuşi din 1907 numită „Rugăciunea” s-a spus că ea reprezintă „punctul de plecare al artei moderne” (V.G. Paleolog).
Tot în anul 2007 s-au împlinit 70 de ani de când cel ce a fost numit „ţăranul-demiurg”, „prinţul-ţăran” sau „profetul artei moderne” a supravegheat personal, în 1937, lucrările de execuţie şi amplasare a celor 47 de componente ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit, lucrări finalizate, inaugurate şi sfinţite în 1938 în prezenţa sa. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu rămâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuşi şi cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit şi materie, credinţă şi artă, arhaic şi modern, timp şi veşnicie.
Se cuvine, deci, ca la trecerea a peste 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, ca tăcută trecere prin poarta iubirii eterne în lumina fără de sfârşit, să evidenţiem mai intens prezen?a credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera sa, mai ales că lucrările realizate şi numite de el: Rugăciunea (1907) şi Coloana fără sfârşit (1937) au fost comandate de către creştinii ortodocşi pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare ale secolului al XX-lea.
Lucrarea „Brâncuşi - sculptor creştin ortodox” se dore?te a fi un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor, care apare acum într-o nouă ediţie la Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, în Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai credinţei şi artei creştine.
Părintele artei moderne, Constantin Brâncuşi, este un român care s-a înscris în circuitul valorilor universale perene. Cel căruia Henri Rousseau i-a spus „tu ai transformat anticul în modern, a plecat din România şi s-a stabilit în Franţa, unde a beneficiat de o vastă informare asupra istoriei artei şi de contacte personale cu artiştii mari din diferite părţi ale lumii, iar expoziţiile sale de la New York şi din alte oraşe occidentale l-au făcut cunoscut şi apreciat. Însă, cel ce a plecat din ţara sa natală a purtat-o permanent în sufletul său prin credinţa şi prin tradiţia poporului său, asumate într-o formă creatoare, reflectată artistic. Fiind în acelaşi timp român tradiţional şi artist modern universal, Constantin Brâncuşi nu s-a înstrăinat de propria identitate când se afla printre străini, deoarece a căutat esenţa lucrurilor dincolo de aparenţe efemere şi a descoperit spaţiul spiritual al libertăţii creatoare în interiorul oricărui spaţiu geografic. A descoperit luminile vieţii eterne dincolo de orice semn al morţii din lumea materială trecătoare.
A unit credinţa cu arta, naţionalul cu universalul şi efemerul cu eternul. De aceea, Coloana fără sfârşit a operei sale este şi Coloana nemuririi sale!”

Din Prefaţa volumului, DANIEL, Patriarhul României

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading