Biserica – model al unităţii

Prin Biserică Dumnezeu cheamă lumea la mântuire şi pe cei care răspund cu adevărat chemării îi mântuieşte. Biserica – atât comunitatea cât şi locaşul sfânt – a avut şi are un rol esenţial în mersul lumii. Biserica este punctul de la care omul începe să parcurgă urcuşul duhovnicesc, ceea ce înseamnă că Biserica, împreună cu lumea formează o cruce a mântuirii. Spre deosebire de om şi de lucrările sale, Biserica nu s-a dezis niciodată de rostul şi de rosturile sale. Este vorba de un Rost – mântuirea – şi de rosturile culturale, cele ale timpului, pentru că Biserica lucrează şi cele ale lumii în mod pozitiv, îndreptându-le pe toate spre unicul Scop.
Una dintre lucrările extraordinare ale Bisericii lui Hristos, de-a lungul istoriei, a fost realizarea unităţii întru Hristos între diferitele categorii sociale. Muncitorul, intelecutalul, copilul, adultul vin în Biserică şi se prezintă înaintea lui Dumnezeu ca simpli slujitori, împărtăşindu-se cu toţii de acelaşi Cuvânt şi din acelaşi Potir. Biserica adună oamenii în ea pentru a le dărui lor pacea dumnezeiască; pentru a le dărui binecuvântările cereşti; pentru a le dărui din preaplinul dragostei dumnezeieşti, pentru ca aceştia să meargă în lume cu aceste daruri dumnezeieşti.
De ce este posibil ca în Biserică toţi să fie una în Hristos? Pentru că, Biserica-Trupul lui Hristos nu expune păreri, ci învăţături, adevăruri sigure valabile în mod unitar pentru toţi creştinii, dar mai ales pentru că Biserica este condusă de Hristos, Cel Care a mântuit întreaga lume de robia păcatului. În mod sigur, conştiinţa însuşirii de către fiecare a mântuirii oferite ca dar de Hristos îi cheamă pe toţi laolaltă în Biserică unde statutul social păleşte în faţa demnităţii de creştin. Sau, cel puţin aşa ar trebui să fie, întrucât, suntem îndemnaţi ca în Biserică să „lepădăm toată grija cea lumească”.

În dragostea Domnului
În mod sigur, există sectoare ale vieţii publice în care unitatea în idei şi în fapte lasă mult de dorit. Ceea ce nu se reuşeşte prin politică, prin cultura laică, sau prin alte forme de manifestare, a reuşit să facă Biserica prin Hristos şi prin sfinţii Săi. Pledoaria pentru unitate nu trebuie să fie înţeleasă ca încercare de anulare a personalităţii, a identităţii fiecăruia. Domnul Iisus Hristos nu face şi nu cere aşa ceva, ci dimpotrivă, El împlineşte, depăşind diferenţele pe care vremurile le impun. Se resimte astăzi mai mult decât oricând necesitatea de a fi uniţi pentru că numai acolo unde există unitate se pot vedea realizările. Ori, adevărata unitate nu o poate avea lumea decât în Hristos, Cel care lucrează în lume prin Biserica Sa. Ar fi bine să înţelegem acest adevăr pentru a trece peste ceea ce ne diferenţiază şi a ne întâlni în dragostea lui Hristos.