Biserica din Drăuşeni, o bijuterie arhitectonică a Braşovului

DRUMURI CĂTRE ISTORIE ŞI SUFLET

Mai puţin cunoscută, biserica fortificată din Drăuşeni este una dintre cele mai valoroase
monumente de arhitectură din România şi a fost construită spre sfârşitul secolului al XIII-lea

Actuala biserică, cu hramul Sf. Nicolae, a fost ridicată în secolul al XIII-lea, cu trei nave şi cor alungit, închis semicircular. Interiorul bisericii păstrează încă pictura murală din secolul al XIV-lea, de o valoare excepţională.
Curtina „clasică”, acum la vedere, nu se deosebeşte prea mult de alte ansambluri biserici fortificate. Atât doar că dispune de şase turnuri, dintre care două, dinspre sud-est, cu muchie în ax. Aceasta le asigură şi datarea în a doua jumătate a secolului al XVI-lea ori cel mai târziu la începutul celui următor. Turnul de intrare, din vest, are un coridor acoperit, pentru a fi mai bine protejat. Din păcate, concentrarea restaurării pe biserică, începând din 1972, cu intermitenţe, nu a salvat starea degradării fortificaţiilor. Locuirea interioară a fortificaţiei, sugerată de urmele construcţiilor lipite curtinei şi descoperirea unor cahle de sobă, a fost înlesnită şi de prezenţa unei vechi fântâni. Restaurarea bisericii a fost abandonată însă, în vara anului trecut.

Prima atestare documentară a localităţii o regăsim în privilegiile acordate saşilor din Scaunul Sibiului de către Andrei al  II-lea la 1224, unde este menţionată „terra Daraus” aparţinătoare Scaunului Rupea. Cel mai probabil, la acea dată, în zonă a existat o mică bazilică romanică descoperită în urma cercetărilor arheologice în 1972 şi datată la începutul veacului al XIII-lea. Aceasta era compusă dintr-o singură navă, un altar semicircular şi un turn pe latura de vest.
Cândva spre sfârşitul aceluia secol, în preajma anului 1280, s-a construit puţin mai la sud de acest prim lăcaş, bazilica cu hramul Sf. Nicolae. Biserica avea o navă principală despărţită de colateralele mai scunde prin arce în plin cintru sprijinite pe stâlpi, un cor pătrat urmat de absida altarului la est şi un turn interior peste nava centrală la vest. Accesul se făcea pe la parterul turnului printr-un portal cu o arhivoltă cu arce în plin centru. Capitelurile sunt lucrate într-un singur bloc de gresie aşezat orizontal. Timpanul este trilobat în partea inferioară şi poartă o decoraţie în basorelief cu „balauri afrontaţi printre lujeri de plante” în viziunea unora, sau „vrejuri cu păsări afrontate” în viziunea altora.
Nava centrală este perforată în registrul superior de câte patru ferestre geminate sprijinite fiecare pe trei coloane care au capiteluri cu croşete. Colateralele erau boltite cu arcuri în cruce sprijinite pe console. Pe latura sudică existau două rânduri de tribune, iar deasupra intrării de la parterul turnului boltit în cruce, se afla o tribună cu boltă pe ogive sprijinite pe colonete adosate.

Pictură din secolul al XIV-lea
Sub tencuiala aşternută în vremea Reformei se găseşte pictura murală, din secolul al XIV-lea, din care astăzi se mai păstrează scene din legenda Sfintei Ecaterina din Alexandria.
La 1494 „Casa Provinciei Sibiu a celor 7 Scaune” oferă o subvenţie care adăugată celor 11 florini ai parohiei,  va fi destinată unor lucrări de mare amploare. Putem presupune aşadar că ulterior acestei date a fost începută fortificarea bisericii. Astfel, absida altarului a fost îmbrăcată cu un zid rectangular şi înălţată până la nivelul corului, în aşa fel încât acestea formau acum corp comun. La îmbinarea acestei noi structuri cu vechea zidărie au fost ridicate două contraforturi, iar în partea superioară s-a amenajat o galerie de lemn. În prelungirea navelor laterale s-a trasat o incintă dreptunghiulară cu turnuri decroşate de plan pătrat la colţurile de nord-est şi sud-est, iar peste capetele vestice ale acestora s-au înălţat alte două turnuri. Incinta înconjura partea vestică a bazilicii, formând împreună cu intrarea de la parterul turnului navei centrale ori un adevărat coridor de acces, ori o barbacană. Tot atunci, tribuna de la etajul turnului de vest a fost astupată, iar tavanul navei principale a fost înlocuit cu o boltă de cărămidă sprijinită pe coloane tot din cărămidă.

Strategie împotriva asediilor
În primul sfert al secolului XVII (probabil între 1611 şi 1621) sunt întreprinse lucrări masive la întregul complex. Atunci este trasată incinta eliptică cu ziduri de 6 – 8 metri înălţime, cu galerii de strajă şi cele 5 turnuri. Accesul în incintă se face prin parterul turnului de la vest care se spune că ar fi avut două poduri mobile la interior. Din cauza amplelor lucrări de fortificare motivate de nevoile comunităţii se renunţă la elementele defensive ridicate cu un secol şi ceva în urmă. Vor fi demantelate curtinele, turnurile, cu excepţia celui de deasupra navei centrale, colaterala nordică şi cea sudică, una fiind deschisă spre interiorul bisericii şi alta separată, cu accesul pe sub turn.
Mare parte din material a fost refolosit la astuparea arcelor ce despărţeau cele trei nave ale bazilicii. Pe partea de sud se mai pot distinge fragmente de sculpturi încorporate zidului de umplutură şi console pe care se sprijineau bolţile, iar în colţul de sud-vest se disting urmele ogivelor de la colaterala sudică. Se spune că la baza zidului de incintă sunt blocuri enorme de piatră înfipte adânc în pământ gândite să împiedice săparea de galerii pe ziduri în timpul asediilor.

Lucrările de restaurare au fost sistate

Altarul bisericii a fost realizat de către Johann Folbarth din Sighişoara fiind datat la 1787, an în care a fost amenajat şi amvonul decorat cu picturi ce redau scene şi versete biblice. În lăcaşul de închinăciune s-au mai păstrat şi strane şi bănci pictate din veacurile XVII – XIX, însă, tot mobilierul a fost dus lângă Sibiu, la Şura Mare, după ce s-a dorit restaurarea bisericii în 1970. Orga bisericii a fost realizată în 1912 de firma Einschenk din Braşov, însă acum este păstrată în biserica din Rupea. Proiectul de restaurare a fost abandonat de comunişti, iar Ministerul Culturii a început lucrările efective în 2009, prin programul „Reabilitarea patrimoniului nostru”. Biserica a fost refăcută atât la exterior, cât şi la interior, starea sa de degradare fiind destul de avansată. Din păcate, anul trecut, lucrările au fost sistate şi, deocamdată, nu se ştie când se vor relua. La interior, ar mai fi de refăcut frescele, în rest, lăcaşul şi-a recăpătat farmecul de acum câteva veacuri.

 Ţinând cont că de mai mulţi ani biserica este în şantier, a fost închisă publicului. Cei care vor totuşi, să admire acest monument arhitectural deosebit pot cere cheia de la casa cu numărul 154 din localitate.