Cetatea bisericească evanghelică din Ungra este un monument istoric clădit în ultima parte a secolului al XIII-lea, iar pentru ridicarea sa s-au folosit materiale din castrul roman aflat pe malul stâng al Oltului
Vechea cetate de la Ungra este menţionată documentar de două ori, în anii 1211 şi 1222, în hotarul concesiunii teutone. A fost o cetate regală de graniţă şi cu adevărat singura atât de timpurie, care poate fi mai strâns datată. Însă, scoasă din uz, a fost demantelată sistematic pentru a servi la construcţia bisericii romanice din sat, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
Aşadar, a murit o cetate, s-a născut o biserică. Istoria complexului ecleziastic care a rămas în picioare şi în ziua de astăzi a început tot în secolul al XIII-lea, doar că ceva mai târziu, prin ridicarea unei frumoase bazilici cu trei nave şi cor alungit, închis semicircular. Pietre romane, decorative, au fost reutilizate şi montate în pereţi. Pe vest, se afla o clopotniţă, a cărui dublu rost de turn-locuinţă nu mai poate fi dovedit datorită demolării sale în anul 1843. Dar, operaţiunea demolării a „eliberat” un monumentalul portal romanic târziu, de pe faţada vestică a bisericii.
Nava centrală ne arată şi acum autentice ferestre geminate, din prima perioadă de construcţie. Biserica a fost dedicată Sfântului Andrei şi iniţiativa ridicării ei a aparţinut greavilor saşi, locali. Însă ea, nu a rămas în forma iniţială, romanică. La invazia tătară de la 1658, biserica a fost grav avariată, aşa că ulterior i s-au demolat navele laterale. Petele de culoare ale tencuielilor lasă să transpară acum liniile arcadelor care se sprijineau pe stâlpii despărţitori ai navelor. În perioada gotică, cel puţin bolţile corului s-au refăcut. De la ele au rămas vizibile doar consolele de sprijin, dar şi acelea bine mascate de bolţile mai târzii, baroce. „Biserica a fost mai lată iniţial, dar după reconstrucţie a rămas mai mică, fiindcă rămăseseră şi mai puţini oameni în sat, restul fiind deportaţi. Acum, prea puţini dintre saşii care au plecat din sat mai revin acasă”, ne-a povestit Karl Szots, care are acum grijă de biserică.
Din zestrea interioară a bisericii, cel puţin patru piese sunt de remarcat: altarul cu patru coloane corintice, frumos integrat corului, care conţine o Răstignire datată în prima jumătate a secolului al XVI-lea, orga actuală, realizată la 1846, un clopot din 1668, dar şi mecanismul vechiului ceas din turnul bisericii, care se află în micul muzeu amenajat la intrarea în cetate. Vechea orgă, care era construită pin anul 1500 a ajuns la biserica din Ticuşul Vechi.
Istoria fortificaţiei asociate bisericii este încă plină de necunoscute. Dacă vechiul turn, din vestul bisericii, a servit drept turn-locuinţă, atunci este aproape obligatoriu să fi existat o primă incintă contemporană lui. Din păcate, nimic nu ne aminteşte de ea, în afara unor presupuneri legate de curbura din est a curtinei actuale, dimpreună cu turnul de poartă din sud-est. Cel din urmă este cel mai arătos, cu o galerie de strajă sub acoperişul piramidal. Întreaga dispoziţie a închiderii curtinei trimite clar către mai multe etape de construcţie. Pe lângă curbura menţionată, restul zidurilor tind a se-nscrie într-un trapez, cu latura scurtă la vest. Resturile de curtină observabile, datorită unor soluţii grăbite de uniformizare (1913), măresc suspiciunea prezenţei unor construcţii dispărute. Cel mai probabile ar fi locuinţele interioare, aliniate pe lângă incintă, aşa cum se găsesc în alte perimetre de biserici fortificate.
Alte două turnuri de curtină sunt vizibile pe nord-est şi sud-vest. Primul are o bază pentagonală, cu o muchie bine orientată către exterior, dar, din păcate, are o stare de conservare precară. Rudele acestui turn aparţin mijlocului de secol XVI. Al doilea stă pe o bază patrulateră, acoperiş în pupitru, şi pare să fi apărut mai târziu. Aproape sigur, un alt turn trebuie să fi fost amplasat şi pe colţul nord-vestic. Pe sud, unele relicve arhitectonice mai vechi au fost înghiţite de construcţia unei şcoli confesionale, care a încălecat şi curtina, din secolul al XIX-lea.
Proiect realizat de cotidianul „Bună Ziua Braşov” şi Consiliul Judeţean Braşov
Locul unde te întorci în timp
În trei încăperi de lângă turnul de poartă există un muzeu de etnografie şi istorie, în care turiştii poate admira costume populare săseşti, instrumente de uz gospodăresc, un război de ţesut, mobilier tradiţional, unelte, obiecte din ceramică, veselă, broderii, cărţi, fotografii, dar şi mecanismul vechiului ceas din turnul bisericii. „Sunt obiecte strânse de la saşii din sat. Exact cu ce a trăit fiecare, de la linguri, la haine. De exemplu, avem o frunză de stejar, dintr-o bucată de lemn, care se trimitea prin sat pentru adunări. În sat erau înfiinţate două societăţi şi când se trimitea frunza cineva avea nevoie de ajutor la construit o casă. Oamenii erau uniţi pe vremuri, se ajutau reciproc. Cine nu se ducea la ajutat, primea amendă”, ne-a explicat Karl Szots (foto).
Relicve ale unui vechi castru roman
Pentru ridicarea edificiului s-a folosit piatră de la castrul roman Pons Vetus, precum şi de la cetatea medievală situată pe locul vechiului cimitir evanghelic de astăzi. „Din aşezare romană s-au păstrat două capete de lei, unul aflându-se în incinta fortificaţiei, iar altul fiind păstrat la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Biserica are două altare. Respectiv, vechiul altar este păstrat pe peretele de Nord, ar fi urmat să fie dus la Ticuş, ca şi orga veche. Acesta reprezintă scena răstignirii, însoţită de inscripţia în limba latină:« Adevărul Domnului rămâne în eternitate » ”, ne-a spus Karl Szots. În exteriorul peretelui de nord se pot observa urmele arcadelor primului lăcaş de cult ridicat aici. Zidurile de nord şi de sud erau duble, astfel încât între ele se realiza un spaţiu îngust în care, în cazul unui asediu, puteau fi ascunşi acolo copiii şi proviziile. Frumoasă orgă datează din anul 1757. În exteriorul complexului medieval, la sud, chiar înainte de intrare în cetate a existat un turn-clopotniţă a cărui fundaţie se poate observa şi astăzi. Nu sunt cunoscute numele meşterilor care au ridicat edificiul şi nu există inscripţii pe ziduri.
În biserica din Ungra se mai ţin slujbe în cea de-a patra duminică din lună, însă cei care vor să viziteze lăcaşul de închinăciune îi pot cere cheia lui Karl Szots, care locuieşte pe strada principală la numărul 59 şi care poate fi contactat la numărul de telefon 0743.739.901.
Adaugă un comentariu