Binele mântuieşte

Un înţelept indian îi explica unui copilaş cum într-un singur om pot exista binele şi răul. Înţeleptul spunea că în orice om există doi lupi: unul bun care îl îndeamnă să facă binele şi unul rău care îl îndeamnă pe om să caute doar răul. Aceştia doi sunt într-o luptă continuă, a mai spus înţeleptul. Şi care dintre cei doi va învinge până la urmă? Cel pe care îl vei hrăni, a răspuns înţeleptul. Povestioara aceasta se leagă foarte bine de cuvântul adânc al Mântuitorului care spune că din inima omului ies şi cele bune şi cele rele. Să înţelegem că omul este destinat să fie duplicitar? Nicidecum! Însă, adâncul fiinţei umane scoate la suprafaţă hrana spirituală pe care fiecare dintre noi a consumat-o pe parcursul vieţii, face vizibilă comoara adunată prin felul nostru de a vieţui. Faptele bune pe care le săvârşim sunt zestrea spirituală cu care ne vom prezenta în faţa Dreptului Judecător şi pentru că Dumnezeu ne vrea mântuiţi, ne trimite constant, periodic „judecăţi” prin care să ne scoată din inerţia materialistă în care ne complacem tot mai mult. „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26). Nimic nu aduce în lumea asta mai multă pricină de bucurie decât un suflet mântuit.