Big Brother sau „Stăpânul bănuitor învaţă sluga hoaţă

Nu cu mult timp în urmă, una dintre cunoştinţele mele m-a chemat să-mi arate un lucru care mie mi-a lămurit viaţa ce se trăia în Epoca de Aur. Ştim cu toţii că nu era voie să fie mai mult de trei oameni adunaţi că erau deja bănuiţi de… complicitate la… de… scăunare. Dar, ca să nu fie niciun fel de suflu neauzit şi de alţii existau mici dispozitive prin care se transmitea sunetul „sus” la „părinţii neamului”.
Mi se pare mie sau nu s-a schimbat nimic de atunci? Au evoluat doar dispozitivele. Iar oamenii sunt tot mai dornici în a le utiliza.
Cu alte cuvinte, suntem un popor de bănuitori şi de fricoşi. Iar la toate astea se adaugă şi prea-plinul sentiment dragoste de sine care demonstrează cât de ahtiaţi suntem după dorinţa„ de a prinde făptaşul”, „de a demonstra cât este de rău”, „de a vedea dacă a respectat toate procedurile şi normele în vigoare”.
Sigur că totul are rostul său. Sigur că toate instituţiile care se ocupă cu asta au fost înfiinţate cu un scop şi ca urmare a unor fraude mai mici sau  mai mari produse de-a lungul timpului.
Sunt de acord şi cu acestea. Cumva trebuie respectate legile şi oamenii trebuie disciplinaţi în toate domeniile de activitate. Iar, o modalitate sigură este frica. Dacă îi faci pe oameni să le fie frică, probabil că au sorţi de izbândă cei care o instituie. Cu alte cuvinte cei care sunt suspectaţi vor trăi cu sentimentul de respect şi de teamă. Ce bine că s-au inventat camerele de luat vederi că uite aşa putem verifica dacă s-a dus X la baie şi la ce oră. Şi, unde mai pui, că şi cronometrezi, deducând de aici marea sau mica treabă pe care a isprăvit-o. Slavă, Cerului!

Tehnologia care te bântuie
Ei, şi uite aşa, cu tehnologia inventată şi reinventată pe zi ce trece am devenit un popor de neîncrezători, de bănuitori şi de scriitori. Scriem toată ziua documente justificative pentru toate invenţiile fiecărui conducător. Poate ajungem şi noi, „pământenii muncitori şi silitori”, graţiaţi sau eliberaţi condiţionat vreodată datorită scrierilor noastre. Poate vreodată chiar va fi cineva atent la tot ceea ce spunem şi cerem şi ni se vor îndeplini dorinţele. Că, ştim prea bine, noi dorinţele tuturor le îndeplinim. Noi suntem atenţi cu toţi. Noi nu avem voie să spunem nimic pentru că nu ne lasă legea, şi camera, şi microfonul. Noi suntem docilii care facem să fie bine: „Lasă că trece şi asta”. Bineînţeles că trece. Că, de, toate au trecut. Mai contează cum?
Pe lângă faptul că suntem ca la „Big Brother” peste tot pe unde întorci capul, înregistrările aparatelor ne vor fi de mare folos atunci când timpul trece şi uităm chipul unuia sau al altuia, sau vocea şi alura lui. Că de fapt, acesta o fi şi fost scopul inventării acestor aparate.   
Cu scopuri ascunse sau nu, cu respect pentru inventatorii lor, cu stimă pentru mânuitori, să aplaudăm dovezile veşnice cu care rămânem. Sunt singurele mărturii că am muncit, ne-am certat, ne-am stors creierii în rezolvarea problemelor sau că am fost la shopping unde am cheltuim bani să ne treacă supărările.
Deci, vremurile vechi sunt noi, conducătorii vechi s-au înnoit, concepţiile vechi s-au cosmetizat având, de fapt, acelaşi scop precis care vine din dorinţa emancipării şi civilizării maselor: control totalitar.