Beia, o reîntoarcere în epoca medievală

Satul Beia, aflat la graniţa cu judeţul Mureş, păstrează una dintre cele mai vechi biserici parohiale medievale, devenită biserică luterană până la finele veacului al XVI-lea. În lipsa unor cercetări mai aprofundate, începuturile ei nu se cunosc cu mare precizie, rămânând să fie atribuite larg secolului al XIV-lea. În lăcaşul de închinăciune au fost conservate o serie de componente gotice: o frumoasă boltă pe ogive din cor, cu chei de boltă şi console decorate, o cristelniţă de piatră, ferestre cu muluri având forme diferite, contraforturi, portaluri în arc frânt, la intrarea în biserică şi în sacristie, împreună cu un coridor exterior, sprijinit pe arce coborâte la contraforturi, unde s-au amenajat guri verticale de tragere, în vederea apărării faţă de un asediu. Aceste elemente ne arată că edificiul a cunoscut o reconstrucţie de gotic târziu, la sfârşitul veacului al XV-lea şi în primele decenii ale secolului următor. 

Peste acestea s-au suprapus ulterior o altă serie de intervenţii constructive, cu alte forme. După ce cutremurul din 1702 a dus la prăbuşirea arcului de triumf, nava a fost refăcută cu o boltă semicilindrică cu penetraţii. I-a urmat reconstrucţia turnului-clopotniţă (1824-1825) cu patru nivele, aflat la vest de ea, având trăsături neogotice.

 

Biserica este înconjurată în mare parte de o curtină cu planimetrie hexagonală neregulată, dezvoltată pe axa bisericii, de la vest, către est. Însă, datorită stării de conservare, structura ei poate fi doar parţial înţeleasă. Se bănuieşte că iniţial, fortificaţia a dispus de mai multe turnuri, situate aproximativ la extremele planului, dar acum sunt certe doar două, diametral opuse, la nord-vest şi la sud-est. Primul a fost ridicat pe o planimetrie insolită, hexagonală, cu detalii ce cuprind guri de tragere în forma unor găuri de cheie întoarsă, cioplite în blocuri de piatră. Cel de-al doilea, se remarcă mai ales datorită unei cornişe, de tipul celei întâlnite cu precădere în secolul al XVII-lea. 

Dezvoltările pe verticală ale turnurilor sunt similare, cu trei nivele, accese exterioare racordate la nivelul solului şi la vechi drumuri de strajă, dar şi ferestre de tragere potrivite doar pentru arme de foc cu calibrul mic. Vechea clopotniţă, disproporţionat de mare faţă de vechile componente medievale, a fost incisiv modificată, nava primind o dezvoltare mai potrivită unui locaş de cult, dar cu bolţi cu penetraţii, specifice secolelor XVIII-XIX. Iniţial, judecând după relicvele arhitectonice conservate, formele sale avuseseră un accentuat caracter militar, clopotniţa jucând probabil un adevărat rol de turn-locuinţă. Actualmente, noul turn-clopotniţă, amplasat mai spre vest, construit în anii 1824-1825, a anihilat şi a ascuns rosturile turnului mai vechi.

Urme ale unor vechi locuinţe

O bună parte din lemnăria prezentă la turnuri este cea veche şi poartă date esenţiale, probabil de la refaceri, pentru aceste componente ale fortificaţiei: 1677, la primul, şi 1664 la cel de-al doilea. Dispariţia unor părţi din fortificaţie (turnul de sud-vest şi parte din curtină) poate fi pusă pe seama unei intervenţii de la 1900, de când se ştie că materialul rezultat din demolare a fost utilizat ridicării unei noi şcoli. La scurt timp, în 1909, s-a consemnat şi prăbuşirea unei părţi a curtinei de est. În spaţiul dintre biserică şi curtină există un nivel consistent cu depuneri şi denivelări care pot proveni de la vechi case interioare, prezenţe obişnuite în vechile ansambluri fortificate, de acest tip, în zona în care au trăit saşii.  

 

Obiecte de valoare, unice în Transilvania

 

Proiect realizat de cotidianul „Bună Ziua Braşov” şi Consiliul Judeţean Braşov