Aviz amatorilor!

Ce ciudaţi suntem! Când suntem tineri ni se spune că nu ştim pentru că suntem tineri. Pentru că tinereţea înseamnă lipsă de maturitate? Dar ce facem cu cei care au ajuns la maturitate şi nu pot sub nicio formă să demonstreze asta. Şi altceva nu ştiu decât că ei sunt mai de demult pe acest pământ şi au drepturi şi beneficii, iar pe ceilalţi îi desconsideră. Aceştia sunt cei care nu au mamă, nu au tată, sunt cei care în afară de linguşire nu cunosc nimic. O fi vreo boală veche care a devenit incurabilă şi, de n-aş vorbi cu păcat, dar tinde a fi şi infecţioasă şi contagioasă.
Privind de pe margine, jocul interesant al bolnavului de linguşire, este interesant, haios, comic. Pentru că ştim prea bine, comicul de situaţie stârneşte zâmbete şi chiar hohote de râs. Însă, din păcate, ne aflăm de multe ori în tribunele unui astfel de meci. Şi ca la meci, spectatorii, chiar dacă nu joacă, nu sunt direct implicaţi, suferă pentru fiecare pasă proastă a echipelor din teren.
Aşadar, privind, mai mult sau mai puţin pasiv jocurile, am ajuns la concluzia că, deşi suntem mai tineri decât unii, suntem mai deştepţi şi nu putem suporta pe cei care se consideră inventatorii apei calde. Aceştia sunt linguşitorii. Tinereţea  noastră şi dorinţa de a da cât mai mult din mintea pe care o avem prin elan şi dragoste ne face să explicăm, tacit de multe ori că a linguşi înseamnă a căuta să câştigi bunăvoinţa sau favoarea cuiva, satisfăcându-i vanitatea. Ceea ce nu cred că ştiu cei care acceptă linguşirea este că aceasta este o formă de minciună. În Epistola către Filipeni Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Linguşire este atunci când cineva îi slugărniceşte şi îi linguşeşte pe unii, cu scopul de a dobândi un anumit bun pământesc”. Deci, linguşitorii se adună în jurul celor care dispun de puteri administrative. Linguşirea este o formă de minciună. Se mint unii pe alţii. Niciodată cel care se linguşeşte nu crede în cuvintele lui. Şi atunci nu este oare un păcat? Faţă de ceilalţi, un astfel de om atrage desconsieraţia celorlalţi. În funcţie de educaţia nostră ne place sau nu să fim lăudaţi de unii şi de alţii. Cei care preferă laudele sunt şi cei care cad uşor în mrejele linguşitorului. Şi, de cele mai multe ori, acesta laudă se face  doar în particular nu în auzul tuturor. Oare de ce? Răspunsul vine uşor, dragi cititori.

Sinceritatea este grea
Dostoievski spune: „Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt false, ea totuşi face plăcere şi este ascultată fără supărare. O plăcere grosolană, totuşi plăcere”.
Deci, numai cei care sunt egoişti, numai cei care sunt lipsiţi de fineţe, de delicateţe, de rânduială dată de o mamă şi un tată practică această tactică. Şi clar, nu ţine nici de tinereţe, nici de bătrâneţe. Ţine de fineţea sufletească. E bine că, linguşitorii trăiesc doar pe seama celor care le dau crezare.