Autonomie şi coresponsabilitate în educaţie

Întrucât Protocolul cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învăţământul preuniversitar şi la organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar, încheiat de Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte în ziua de 29 mai 2014, a fost interpretat tendenţios de către o asociaţie umanistă antireligioasă, care militează pentru scoaterea predării religiei din învăţământul public, Biroul de Presă al Patriarhiei Române precizează:
În conformitate cu prevederile Constituţiei României (art. 32 alin 7) şi ale legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (art. 18, alin 3) religia, ca disciplină şcolară, este parte a trunchiului comun şi are caracter confesional, fiind predată potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult de profesori abilitaţi în baza protocoalelor încheiate de Ministerul Educaţiei şi cultele religioase recunoscute de stat. Acest statut al orei de religie din România se regăseşte în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Prin urmare, încheierea Protocolului între cele trei instituţii semnatare, care să reglementeze modul de colaborare între stat şi fiecare cult în parte pentru asigurarea învăţământului religios în România, este o cerinţă legală (art. 18, alin. 3 din legea educaţiei naţionale) şi reflectă realitatea garantată constituţional că ora de religie a fiecărui cult este predată de persoane acreditate de respectivul cult.
Protocolul încheiat de Patriarhia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Culte are scopul creşterii calităţii învăţământului religios public, precum şi a învăţământului teologic preuniversitar şi universitar. Acesta urmează Protocolului încheiat între Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat pentru Culte  pentru introducerea educaţiei moral-religioase în învăţământul de Stat (septembrie 1990) şi celor ulterioare încheiate de Patriarhia Română cu Ministerul Educaţiei Naţionale pentru reintegrarea învăţământului teologic seminarial (liceal) şi universitar în învăţământul public românesc.
Prevederile acestor protocoale anterioare sunt reluate şi precizate mai clar în Protocolul din 29 mai 2014, ţinându-se cont de prevederile constituţionale şi noile reglementări legale, experienţa dobândită şi practica administrativă constantă din ultimii 25 de ani referitoare la responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române în formarea şi selectarea personalului său necesar în diferite domenii de activitate (preoţi, profesori de religie, asistenţi sociali etc.). Protocolul afirmă coresponsabilităţile şi competenţele specifice Statului şi Bisericii în domeniul învăţământului religios public şi a învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar.
În acelaşi timp, Protocolul reafirmă cooperarea profesorilor de religie şi a cadrelor didactice din învăţământul teologic preuniversitar şi universitar cu propria lor Biserică a cărei învăţătură de credinţă o predau în şcoli, deoarece statul respectă autonomia cultelor şi, deci, nu realizează singur, ci împreună cu ele, învăţământul religios confesional. În plus, întrucât absolvenţii instituţiilor de învăţământ teologic ortodox sunt angajaţi, în cea mai mare parte, de către Biserica Ortodoxă Română, aceştia trebuie să îndeplinească pe lângă exigenţele de formare academică şi pe cele morale şi spirituale specifice acesteia.
Pentru binele societăţii româneşti de azi este mare nevoie de-a intensifica legătura între libertate şi responsabilitate, între autonomie şi cooperare. Autonomia universitară şi autonomia cultelor, ambele garantate de lege, nu trebuie confundate cu indiferenţa sau lipsa de responsabilitate privind viaţa societăţii sau binele comun. În acest context, coresponsabilitatea şi cooperarea între Stat şi Biserică în spirit de respect reciproc este o datorie morală şi o necesitate practică pentru creşterea calităţii actului educaţional.
În concluzie, încercarea agresivă a unei asociaţii umaniste antireligioase de-a contesta permanent fără argumente solide opţiunea pentru ora de religie a majorităţii covârşitoare a părinţilor şi elevilor din această ţară este injustă şi inutilă.