Atât de multă nădejde!

Vă amintiţi episodul Nunţii din Cana Galileii (Evanghelia după Ioan, capitolul 2)? Maria, Maica lui Iisus, îi cere Fiului ei o minune, cea dintâi: „Ei nu mai au vin.” O cerere intuită, subînţeleasă. „Ajută-i! Fă ceva! Nu mai au vin şi nunta e în toi! Ce se vor face? Ajută-i, Fiule!” Răspunsul vine cu duritate: „A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.” (Ioan 2, 4) Şi totuşi ea, care îşi cunoştea Fiul, îi îndeamnă pe toţi : „Faceţi orice vă va spune !” Şi îndemnul este şi pentru noi: Vreţi ajutor? Vreţi minuni? Faceţi orice vă spune Fiul meu ! Fără şovăieli, fără întrebări, fără urmă de nelămurire! Cu nădejdea că vă va face vouă ceea ce eu, Maica Sa, îl voi ruga pentru voi! Cu toate că încă nu sosise timpul pentru a-şi începe minunile, Hristos se biruieşte de dragostea pentru Maica Sa, trece peste rânduială, peste potrivire sau nepotrivire, şi face totuşi minunea : transformă apa în vin, mai bun decât cel de dinainte. Se înţelege de aici că o avem pe Maria ca mijlocitoare a rugăciunilor noastre, o Maică mijlocitoare, o Marie cu dragoste de Maică faţă de noi ca mijlocitoare ! Ce rău ne-ar putea birui cu atât de multă nădejde?