Astenii de primăvară

În fiecare primăvară ne simţim istoviţi şi credem că suntem afectaţi de anotimp. Trecerea, de la temperaturile scăzute la cele ridicate, solicită trupul nostru. Multe vitamine se consumă şi riscăm să ne şi îmbolnăvim, din pricina sistemului imunitar scăzut.
Pe un bun creştin postul îl fereşte de acest risc. În timpul postului, consumând mai multe fructe şi legume, ne vitaminizăm, în mod natural. Mai greu este pentru cel ce doreşte să postească, dar încă tânjeşte după bucatele de dulce şi vrea să le înlocuiască cu pateu, lapte, brânză sau caşcaval de post. Din aceste produse, mult procesate industrial, mai greu este să te vitaminizezi.
Postitorii convinşi sau mai toţi suntem prinşi de astenie în această perioadă. La cei din urmă înţelegem că au lipsă de vitamine, dar ceilalţi oare de ce par a fi istoviţi? Cu siguranţă la aceştia nu este o problemă fizică.
Pe drumul deschis de post nu te întâlneşti decât în prima fază cu mâncărurile vegetale, mai apoi, te întâlneşti cu tine, aşa cum eşti. Când ne privim cu sinceritate este imposibil să nu constatăm că, deseori, am stricat ceva la frumuseţea sufletului nostru. De altfel, din acest motiv, ne privim cam rar, căci nu este confortabil să vezi cum, singur, te urâţeşti şi din nefericire nici nu ai cum să mai reclădeşti frumuseţea pierdută. În faţa unor astfel de realităţi te prinde o istoveală la care vitaminele nu au nici un rezultat.

Cui se iartă puţin, puţin iubeşte (Luca 7, 47)
Unui creştin fervent, tocmai i-au fost puse înainte, prin Canonul Sfântului Andrei, Episcopul Cretei, exemple, din Vechiul şi Noul Testament, de oameni păcătoşi. Faţă în faţă cu astfel de personaje ne regăsim şi părţile urâte din noi, din suflet. Cam greu să mai fii plin de exuberanţă după o astfel de observaţie. Când cauţi să îndrepţi şi constaţi că unele sunt ireparabile devii mai istovit decât ar putea să te slăbească cea mai impresionantă schimbare meteorologică.
Să dăm slavă lui Dumnezeu, că nu suntem lăsaţi în această groapă a conştiinţei.
În acelaşi Canon ne sunt oferite şi modele de îndreptare din amble părţi ale Sfintei Scripturi.
Hristos Însuşi vine în mijlocul nostru, în această duminică, pentru a ne arăta marea sa iubire de oameni, care se adresează şi celor drepţi şi celor păcătoşi. Îl cinsteşte pe fariseul ce se străduia să împlinească poruncile şi îl invită la masa sa, dar o iartă şi pe cea care, mult, păcătuise. Dumnezeiască învăţătură ne dăruieşte! El nu caută la faţa omului spre care să-şi revarse dragostea. Cinsteşte pe ostenitor şi miluieşte pe cel ce îşi plânge păcatele.
Această lecţie îl înseninează pe păcătos şi îl luminează pe virtuos. În furtuna mustrărilor de conştiinţă ale păcătosului iertarea păcatelor, în cadrul spovedaniei, sunt ca nişte raze de lumină. Credincioşii ştiu acestea şi, de aceea, privesc cu atenţie spre toate faptele lor, pentru a scoate din ei tot ceea ce le-ar putea umbri sufletul.
Celor virtuoşi, Dumnezeu le descoperă că desăvârşit este şi îşi revarsă iubirea asupra lor.