Arta (este) cenzurată de Biserică? (II)

(Se pare că) autorii desenului au înţeles mai bine decât propagandiştii libertinajului artistic cum stau lucrurile cu bunul simţ. Anume, că este cât se poate de normal ca în manifestările tale, chiar dacă sunt artistice sau de altfel, să ţii seama de cei din jur. Până la urmă este bine ştiut că pentru omul civilizat, pentru omul bunului simţ, libertatea personală se termină acolo unde începe să calce în picioare libertatea celuilalt. Cenzura libertăţii trebuie să fie una personală. Este vorba pur şi simplu despre autocontrol.  Însă, încercarea de a ridica batjocura la nivel de artă nu înseamnă că aşa va fi. La fel stau lucrurile şi cu nesimţirea şi lipsa de respect faţă de valorile celuilalt. Când fiinţa ta e traversată de nonvalori şi în privinţa integrităţii morale ai foarte mult de şlefuit, este aproape firesc să nu înţelegi respectul şi dragostea celuilalt pentru cultura sa. În atitudinile de acest gen şi în ura faţă de Biserică, disimulată sub diverse genuri de propagandă la modă, nu se poate să nu vezi asemănarea tot mai mare cu diversele lucrări de artă dezvoltate în regimul comunist. Asemănarea dintre cei de azi şi cei de atunci constă în proclamarea zgomotoasă a propriei libertăţi şi negarea plină de ură a libertăţii celuilalt, cu atât mai mult a Bisericii.

Arta ca (non)valoare
Retorica aceasta cu „ura împotriva Bisericii” nu este una ieftină, ci exprimă, din păcate, o realitate modelată de superficialitatea celor care cred că se pricep la toate. E foarte simplu să facem un exerciţiu de gândire pentru a vedea ce s-ar fi întâmplat dacă o imagine jignitoare ar fi fost reprezentată pe un zid, lângă o sinagogă. Corectitudinea politică a fabricat subiecte tabu pe care, dacă le discuţi, sau dacă le pui sub semnul întrebării, eşti proscris, însă, când vine vorba de Biserica lui Hristos este liber la aruncatul celor mai grele pietre şi a celor mai grele murdării.
Revenind la artă şi, până la urmă, la orice activitate intelectuală şi creativă a omului, nu cred că acestea pot avea ca singur criteriu de evaluare şi de valoare propriul subiectivism. Atunci, pentru că îmi place mie, pot spune despre orice că este „artistic”. De asemenea, nici gloata extaziată de o lucrare slabă nu reprezintă un criteriu obiectiv, altfel genul „manele” ar fi de mult un curent artistic. Nu ar trebui să ne mire, însă, dacă în curând se va vorbi despre valoarea artistică a acestui gen de muzică, atâta vreme cât „valorile” care primează ţin doar de materialitate (bani) şi de mulţimea fanilor. Numai aşa se poate explica faptul că un closet a devenit pentru privitori …fântână! Aşa şi-a intitulat artistul Marcel Duchamp „opera de artă” expusă în anul 1917. În lumea artistică se găsesc destule astfel de năzbâtii artistice, însă, probabil, gestul lui Duchamp este unul … ironic la adresa celor care rămân înmărmuriţi în faţa lucrărilor fără nicio valoare. Sau poate artistul dorea să transmită „generaţiilor următoare că arta începând cu acel moment este doar  un „element” insignifiant pe care se poate oricine uşura. Şi probabil că Duchamp nu s-a înşelat din moment ce non-valori se îngrămădesc unele peste altele cerând întâietate şi dorindu-se a fi considerate „elemente de cultură” (http://ediapostu.ro/mro.htm). De regulă opera de artă autentică este nemuritoare şi cred că este emblematic, în acest sens, Voroneţul, că tot suntem la o distanţă de 527 de ani de la începutul construirii acestei mănăstiri ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe lângă Voroneţ exemplele aduse pot fi nenumărate şi nu doar în ortodoxie, ci pe tot cuprinsul religios al mapamondului. Cred că una dintre chestiunile esenţiale în orice lucrare artistică este diferenţierea între talentul personal şi harul creator. Adevăratele lucrări de artă nu s-au născut niciodată din dorinţa de a batjocori în vreun fel, prin lucrarea respectivă, personalitatea celuilalt. Biserica, atunci când îşi apără valorile, o face conştientă de valoarea acestora şi de necesitatea ca valorile spirituale să fie menţinute şi promovate şi nu din dorinţa de a cenzura „harul creator” al vreunui artist.