Argumente pentru botezul pruncilor (II)

Botezul lui Ioan este un botez prin care Înainte Mergătorul Domnului urmărea să-i conştientizeze pe iudei de starea de robie faţă de păcat în care se aflau, un botez al pocăinţei şi simbol al curăţiei de păcate („Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor” - Marcu 1, 4), premergător botezului făcut de Mântuitorul „cu Duh Sfânt şi cu foc”. Chiar Înainte Mergătorul le spunea mulţimilor care veneau să fie botezate de către el în Iordan: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16). Prin aceasta Sfântul Ioan Botezătorul recunoştea dumnezeierea lui Hristos şi misiunea Lui de a mântui întreg neamul omenesc prin toată lucrarea Lui mântuitoare. De fapt el l-a recunoscut pe Mântuitorul ca Dumnezeu încă din pântecele maicii sale, Elisabeta, când „a săltat” la salutul adresat de Maica Domnului Elisabetei: „Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda.  Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta.  Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt …”(Luca 1, 39-41).

Mântuitorul Hristos – împlinitorul Legii
Dacă Ioan boteza cu botezul pocăinţei şi al curăţirii de păcate, atunci Mântuitorul avea nevoie de acest botez, El care era fără de păcat? Nu pentru Sine a făcut El aceasta, ci pentru noi, pentru păcatele noastre a primit Hristos Botezul lui Ioan, dar şi pentru a arăta că întru El şi cu El se împlineşte şi desăvârşirea revelaţiei dumnezeieşti prin descoperirea lui Dumnezeu ca Treime de Persoane, tocmai în apele Iordanului. („Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”(Luca 3, 22).
„Însuşi Sfântul Ioan a arătat superioritatea Celui Ce va veni după el, adică a lui Hristos, ca şi pe aceea a Botezului cu adevărat curăţitor, pe care Hristos îl va institui. Vorbind despre Hristos, Ioan arată că el nu e vrednic nici să-I poarte sandalele. A purta sandalele cuiva era un serviciu rezervat sclavilor. Ioan nu se socotea vrednic pe sine nici măcar de a fi sclavul Mântuitorului. Aceste cuvinte nu sunt o înjosire a lui Ioan, ci arată slava lui Hristos Dumnezeu”. Ioan Botezătorul ştia din descoperire dumnezeiască pe Cine avea înainte, Cine era Cel ce se boteza. Ştia că Mântuitorul Hristos este „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Prin toate acestea Botezul lui Iisus este un act de o valoare extraordinară, este unic şi irepetabil. Mântuitorul vine să se boteze arătându-şi încă odată respectul faţă de legea veche, o lege care a avut rolul de a-i îndruma pe evrei spre Hristos şi din acest moment, de la vârsta de 30 de ani sub pecetea Sfintei Treimi manifestată la Botezul Său aduce în lume Legea cea Nouă, Legea iubirii şi a izbăvirii de sub robia păcatului.