Ai pe tine semnătura lui Dumnezeu

„Hristos m-a îndumnezeit, întrupându-Se; Hristos m-a înălţat, smerindu-Se; Hristos m-a făcut nepătimitor, pătimind cu firea trupului, Dătătorul de viaţă. Pentru aceasta îi cânt cântare de mulţumire, că S-a preaslăvit.” (Canonul Crucii şi al Învierii, Cântarea l, Utrenia de Duminică a Glasului 1)
Nu demult am întâlnit acest titlu la un articol. A rămas în memoria mea ca un mesaj clar, simplu şi binefăcător. Parcă toate preocupările mele au prins alte dimensiuni şi mai mult decât atât nimic nu a mai părut greu sau fără sens. Cred că cel mai mult m-a bucurat că am regăsit în mine această realitate despre care, recunosc, cam uitasem. Prins de preocupările zilnice pe care căutam să le depăşesc cu resursele mele şi cel mult sprijinit de cei apropiaţi şi dragi am uitat că cel mai drag şi apropiat este Dumnezeu.
Biserica ştiind neputinţa noastră şi felul îngust de a ne asuma cele ale vieţii ne readuce aminte cele pe care ni le-a dăruit la Botez. Toate acestea şi multe altele, pe care poate încă nu
le-am descoperit, le-am primit atunci. Pe măsură ce creştem în puterea de a le folosi le descoperim. Sfinţii Părinţi spun că din tezaurul bisericii, păstrat în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie putem să ne însuşim (să înţelegem) pe măsura vârstei duhovniceşti.

Omul, animal îndumnezeit
Am redescoperit că sunt mai mult decât o creatură a Lui. Spre deosebire de orice animal, plantă sau planetă eu, omul sunt îndumnezeit. Minunat sentiment!
Slujba de duminică dimineaţa în primele cântări m-a făcut să retrăiesc această frumoasă şi copleşitoare realitate. Dumnezeu a vrut să intre în trup uman. Nu a ales pentru lumea materială măreţia soarelui, nici grandiosul munţilor sau haina unui animal feroce. Eu, omul sunt mai mult decât creat de El, sunt Îndumnezeit.
M-a înălţat smerindu-Se. Copleşitor, nu numai că a adus atâta preţuire într-o creatură, dar a ridicat umanitatea la înălţimea sa. Fascinant cu adevărat este că am şi sprijin ca să nu pierd această dimensiune, ameţitor de frumoasă. Ajungând să conştientizezi cât de valoros eşti te poate prinde beţia înălţimilor. Un astfel de statut te poate face arogant faţă de toată lumea. Această mândrie te aduce să cazi rapid şi de la o astfel de înălţime căzătura este foarte dureroasă. Pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie, Hristos, Pedagogul Desăvârşit mă învaţă smerenia. Cel pentru care universul este foarte foarte mic s-a înghesuit într-un trup uman. Smerenia Sa nu s-a oprit la atât, a suferit patimile pentru ca să ne ferească pe noi de astfel de chinuri. El, fără de vină a primit să sufere. S-a micşorat smerit până la suferinţa cruntă pentru ca noi să învăţăm, măcar puţin, din ce este cuviincios a face când eşti aşa de sus. Doreşte să învăţăm lecţia smereniei ca să nu ne doboare mândria şi căzând să suferim.
Minunată lecţie şi frumos reamintită de „Maica noastră, Biserica” prin slujba duminicii din această săptămână.

Foto: doxologia.ro