7 îndemnuri pentru a găsi calea adevărului

Mai întâi suntem datori a ne aminti pururea de Domnul Dumnezeu, ca să ne bucurăm de nădejdea în El, urmând fericitului David care zicea despre sine: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat” (Psalmi 76, 3).
Al doilea lucru la care suntem chemaţi să medităm sunt Patimile lui Hristos, pentru ca şi noi să suferim toate cu bunăvoinţă pentru El. Este bine să ne gândim cu seriozitate cum Fiul cel Veşnic al lui Dumnezeu S-a coborât din înălţimile cereşti, S-a întrupat, iar în cele din urmă a fost înălţat pe Cruce în acest Trup Sfânt. Prin toate acestea ne-a deschis cu pace Împărăţia de Sus. Şi-a vărsat prea scump Sângele Său pe pământ şi ne-a deschis prin această jertfă calea spre Muntele lui Dumnezeu, spre a fi acolo împreună-locuitori cu îngerii.
Este foarte important de asemenea să avem o cugetare smerită şi să ne recunoaştem propriile patimi. În acest fel vom dobândi ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne putea îndrepta. Căci, după cuvântul Părinţilor
Bisericii, „cine îşi simte păcatele este mai bun decât unul care, prin arătarea sa, este de folos lumii întregi. Şi cine s-a învrednicit să se vadă pe sine aşa cum este, e mai bun decât unul care
s-a învrednicit să vadă îngeri”.
În al patrulea rând, este bine să cugetăm la ceasul sfârşitului nostru, ca să fim totdeauna pregătiţi pentru el. Toată înţelepciunea omului stă în gândul la moarte. De această zi s-au cutremurat şi se cutremură chiar şi marii învăţaţi ai tuturor timpurilor.
Apoi, este folositor să avem tot timpul în faţă Ziua Judecăţii. Atunci cerul şi acest pământ vor trece şi vor ieşi morţii din morminte şi toate faptele oamenilor se vor învedera. Toţi vor sta la fel înaintea judecăţii lui Hristos, “căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut” (Matei 10, 26). Numai păcatele curăţite mai înainte prin pocăinţă şi spovedanie le va acoperi Domnul la această judecată.
Al şaselea cuget pe care îl găsim des exprimat în Sfânta Scriptură si în scrierile Sfinţilor Părinţi este teama de chinurile iadului. Despre acestea proorocul Isaia spune: „viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge” (Isaia 66, 24). Viermele este conştiinţa celor ajunşi în iad, căci cei osândiţi în acest loc vor cunoaşte că suferă asemenea chinuri pentru faptele lor.
În al şaptelea rând este bine să avem pururea în minte viaţa veşnică, ca să dorim a ajunge acolo unde sfinţii moştenesc bucuria întru Hristos, fericirea de unde a fugit suferinţa şi frica. Cu aceste şapte cugetări sufletul celui drept se apără de diavol şi cu ele poate să-l învingă pe vrăjmaşul mântuirii noastre. Necontenita amintire a acestora şi mai ales cugetarea la Dumnezeu ne fac să-L iubim mai mult decât toate. Iar prin ajutorul şi puterea Sa, după veacul acesta, Îl vom putea iubi în veci cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toţi sfinţii. Amin.