Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 12 iulie 2019
16 proiecte culturale independente vor primi bani nerambursabili de la Primăria municipiului Braşov, lista finală a acestora fiind publicată de Comisia de evaluare.
Cele 16 proiecte au accesat, în total, 1,14 milioane lei, din cele 2 milioane puse la bătaie, în acest an. Potrivit viceprimarului Costel Mihai, 25 de proiecte s-au înscris pentru a primi finanţare prin Ghidul cultural, dar cele 16 au fost declarate câştigătoare, una dintre condiţiile esenţiale fiind ca dosarul să întrunească minimum 70 de puncte.
Conform aceleiaşi surse, suma maximă prevăzută de Ghid, de 100.000 de lei, a fost câştigată de Asociaţia Depoul de Artă Urbană, pentru proiectul TAMTAM Festival, premiat pentru originalitate. Festivalul va avea loc în perioada 26-28 iulie, când muzica, teatrul, dansul, artele vizuale şi filmul vor anima tot oraşul. 300 de artişti sunt implicaţi în festival, 7 scene vor fi amplasate în Centrul Vechi, iar în Parcul Central, copiii vor avea ocazia să se bucure de ateliere de pictură. De asemenea, tinerii vor avea ocazia să folosească într-un mod artistic graffiti-ul pe panouri special amenajate. Alături de Depoul de Artă Urbană sunt muzicienii Horia Mihail şi Dragoş Dumitriu.
Pictura din Piaţa Sfântul Ioan va fi continuată
Alte trei asociaţii sunt foarte aproape de suma maximă accesată (peste 99.000 de lei). Este vorba despre Asociaţia Carpaterra - „Artă şi poveste murală”, proiect prin care va fi continuată pictura murală din Piaţa Sfântul Ioan, Asociaţia Amural - cu festivalul vizual aflat deja la ediţia a cincea, şi Asociaţia Culturală Libris Cultural, cu festivalul de Carte şi Muzică Libris. „Artă şi poveste murală” a pornit în 2017, odată cu lucrările de amenajare a Pieţei Sfântul Ioan. Ideea era ca zona să îşi schimbe înfăţişarea prin schimbarea aspectului zidului aparţinând Mănăstirii Franciscane „Sfântul Ioan”, care mărgineşte piaţeta şi care înainte avea un aspect neîngrijit. După o serie de lucrări de renovare a faţadei, realizate de o firmă specializată, a fost lansat un concurs pentru alegerea lucrării (grafică, pictură, artă în relief) pe o bucată din peretele renovat propus, cu înălţimea de maximum 3 metri, lăsând astfel spaţiu şi pentru viitoare lucrări sau intervenţii. Parteneri în proiect au fost Asociaţia Carpaterra, Depoul de Artă Urbană şi Mânăstirea Franciscană Sfântul Ioan.
Bani şi pentru „Festivalul de benzi desenate”
O altă noutate a acestei sesiuni de finanţare este „Festivalul de benzi desenate” al Asociaţiei Forums, un proiect care le propune braşovenilor, pentru prima dată, ateliere de bandă desenată istorică, expoziţii şi concursuri naţionale de bandă desenată. Festivalul se va desfăşura în perioada 18-27 septembrie şi 03-06 octombrie 2019.
Nou este şi evenimentul „Bienala Albastră - Bienala Internaţională de Arte Vizuale Braşov 2019 Hronikon”, organizat de Asociaţia Culturală Artessentia, în perioada 1 august- 30 decembrie 2019 şi care aduce expoziţii de pictură, sculptură, grafică, ceramică, metal etc. în zece locaţii din oraş.
O altă noutate o aduce cea de-a VII-a ediţie a Zilei Multiculturalităţii în Braşov, eveniment organizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi Practicilor de Succes. În 5 octombrie, când va fi un spectacol de dansuri şi muzică specifice fiecăreia dintre cele 20 de ţări participante, invitaţi să asiste au fost şi ambasadorii statelor participante.
Pe lista de finanţare din acest an sunt şi festivaluri consacrate deja în comunitatea braşoveană - Libris, Braşov Jazz&Blues Festival, Etnovember etc. De asemenea, anul acesta revine la Braşov, cu co-finanţarea municipalităţii, festivalul de film Caravana Metropolis. În 30 iulie, în Piaţa Sfatului vor fi proiectate 6 filme de lungmetraj şi va avea loc un spectacol de percuţie susţinut de Bălaşa Percussion Group.
nu este nici un comentariu
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehicululele cu următoarele caracteristici: - Nr. Înmatriculare FN, Marca Dacia, Culoare albastră,[...]
2026-04-17 citeste mai multANUNŢ PUBLIC PRIVIND ELIBERAREA AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE EROILOR 9 Judeţul Braşov anunţă următoarele: - Autorizaţia de construire nr. 469 din 13.10.2025; - Modificări compartimentări[...]
2026-04-17 citeste mai multReţeaua de apă este reabilitată printr-un proiect european al Companiei Apa Braşov
2026-04-17 citeste mai multLucrările au costat aproape 20 de milioane de lei şi au durat un an
2026-04-17 citeste mai multDe câteva zile, strada Lungă din Braşov este în şantier, fiind începute lucrările de refacere a carosabilului de pe banda de coborâre şi pe banda 3 urcare. Astfel,[...]
2026-04-17 citeste mai mult
Adaugă un comentariu